Primăria anunță că se pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire; peste 1000 de botoșăneni au beneficiat anul trecut de acest sprijin

Începând de luni, se pot depune cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri. Acestea se preiau de la asociațiile de proprietari sau de la sediul Direcției de Asistență Socială din str. Săvenilor nr. 12, de către titularii dreptului de proprietate, succesorii de drept ai acestora, titularii contractelor de închiriere, comodat sau concesiune care nu sunt arondați unor asociații de proprietari/locatari.

Potrivit unui comunicat, pentru a putea beneficia de ajutorul de încălzire pe  întreg sezonul rece noiembrie 2022 – martie 2023 cererile vor fi depuse de către solicitanții care îndeplinesc condițiile de acordare, până la data de 20 noiembrie 2022. Pentru cererile depuse ulterior datei de 20 ale lunii, acordarea se va face începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii.

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Botoșani primește și intrumentează cererile în baza cărora se acordă ajutoarelor la încălzire, monitorizează permanent dosarele existente în baza de date și valorifică documentele depuse periodic de beneficiari.

În aplicarea Legii 226 din 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în perioada sezonului rece, DAS are ca atribuții primirea și instrumentarea cererilor de acordare a drepturilor prevăzute de actul normativ, monitorizarea permanentă a dosarelor existente în baza de date, valorificarea documentelor depuse periodic de beneficiari.

„Îi așteptăm pe toți botoșănenii care îndeplinesc condițiile legale să depună cererile și documentele pentru a primi ajutorul la încălzire. Colegii din cadrul Direcției de Asistență Socială le acordă tot sprijinul pentru a putea beneficia de acest ajutor acordat de stat”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Direcției de Asistență Socială.

Situația ajutoarelor și suplimentelor acordate pe sezonul rece 2021 – 2022 se prezintă după cum urmează:

Ajutoare pentru lemne

- Beneficiari - 186

- Sume plătite - 211.612 de lei

- Beneficiari supliment lemne – 186

- Sume plătite (pentru perioada noiembrie 2021 – iulie 2022) - 31.820 de lei.

Ajutoare pentru cei care folosesc surse de încălzire racordate la rețeaua de gaze naturale:

- Beneficiari – 991

- Sume avizate – 700.480,64 de lei

- Beneficiari supliment gaze naturale – 1002

- Sume avizate – 548,75 de lei.

Ajutoare pentru cei care folosesc surse de încălzire racordate la rețeaua electrică:

- Beneficiari - 30

- Sume avizate - 20.301,94 de lei

- Beneficiari supliment energie electrică - 1.149

- Sume avizate – 2.887,01 de lei.

 

Spune-ne opinia ta