Președintele CJ Doina Federovici e sigură de Drumul Strategic

În cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici a declarat că în cel mai scurt se va semna contractul pentru execuția Drumului Strategic.

Curtea de Apel Suceava a menținut decizia Consiliului Național al Contestațiilor în urma căreia, firma declarată câștigătoare a fost respinsă. Există mai multe grupuri de firme pentru care s-a licitat. Noi, ca și Consiliu Județean ne-am arătat disponibilitatea de a acorda 20 la sută din avansul acestor lucrări. Nu ne putem permite să ne batem joc, Chiar dacă Guvernul a tăiat fondurile pentru drumurile din Botoșani, Consiliul Județean va găsi soluții”, a declarat Doina Federovici.

În concluzie, după lupte "seculare", reprezentanții județului speră să nu mai existe contestații și lucrările la Drumul Strategic să demareze.

 

Spune-ne opinia ta