Președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, vizită fulger în județul Botoșani

Acesta a efectuat o vizită de lucru la podul peste Siret dintre Talpa și Zvoriștea și la barajul de acumulare de la Vârfu Câmpului.

Președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, vizită  fulger în județul Botoșani

   Foto: Stiri Botoșani - Live Botoșani

Președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), Vasile Carnariu s-a aflat în această după-amiază în județul Botoșani, în cadrul unei vizite de lucru la cele două obiective de interes major.

”Urmare a discuțiilor de săptămâna trecută cu Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, astăzi domnul președinte Carnariu a efectuat o vizită în județul Botoșani, pentru a vedea cele două obiective”, a declarat Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.

 

”Facem demersuri, împreună cu domnul ministru, pentru a debloca cele două proiecte importante pentru județul Botoșani. Sunt convins că se vor găsi soluții” a mai declarat prefectul județului Botoșani.

”Pentru acordul de mediu necesar proiectului vizând podul peste Siret, se așteptă completarea documentație de către titular cu studiu de evaluare adecvată și studiu de impact asupra mediului, întocmite de un evaluator de Mediu, atestat în condițiile legii. Apoi, în 30 de zile de la depunerea documentațiilor, urmează organizarea dezbaterilor publice, atât pe raza județului Botoșani, cât și pe raza județului Suceava”, a precizat prefectul județului Botoșani.

Potrivit autorităților, barajul de acumulare de la Vârfu Câmpului se află în procedură la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

”Domnul ministru Mircea Fechet ne-a asigurat că va debloca proiectul și că va face demersurile necesare pentru a ajunge în comisia de avizare. În luna noiembrie vom avea o întâlnire în Botoșani a grupului de lucru. Vom stabili împreună un calendar” a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

 


 


 



 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

Saturday, 17 October 2026

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

Saturday, 17 October 2026

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

Saturday, 17 October 2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...