În presa centrală au apărut informații conform cărora Viorica Dăncilă ar fi pe cale să ofere bugetarilor cea mai mare minivacanță pe care un guvern a dăruit-o vreodată.
Este vorba de zilele de 29, 30 și 31 mai, care vor face punte între sărbătoarea de Rusalii (27 și 28 mai), zile libere prin lege, și 1 iunie, tot liberă prin lege.
Astfel, elevii și bugetarii ar beneficia de o vacanță de 9 zile, de sâmbătă, 26 mai, până duminică, 3 iunie, inclusiv, urmând ca zilele pierdute să fie recuperate sâmbătă, 9 iunie și pe parcursul programului zilnic, prin prelungirea orelor de program, până la data de 15 iunie, notează curentul.info.
Vestea că această mare minivacanță ar putea deveni realitate a stârnit deja nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, care sunt și așa în dificultate din cauza deselor întreruperi ale cursului educațional, ultima minivacanță oferită de Guvern fiind ce de 1 Mai.