Prefectul județului, la Popăuți: „Aproximativ 96% din totalul unităților administrativ-teritoriale sunt afectate de secetă”

Vineri, la invitația Directorului Stațiunii de Cercetare din Popăuți, Ionică Nechifor, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor a participat, la întâlnirea periodică anuală a Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Moldoovis”, informează Cancelaria Prefectului printr-un comunicat.

„Vreau să vă asigur că Instituția Prefectului Botoșani este alături de fermieri. Am întreprins toate demersurile pentru a beneficia de sprijinul Ministerului Agriculturii având în vedere că anul acesta criza sanitară a fost dublată de seceta pedologică”, a spus Nechifor.

 

Ca statistici, în primăvară, în județul Botoșani au fost afectate 20.000 de hectare de teren agricol, iar în prezent au fost depuse rapoarte operate de către unitățile administrativ-teritoriale care indică faptul că 92.000 de hectare au fost afectate de seceta pedologică.

„La această dată, numai patru unități administrativ-teritoriale nu au depus rapoarte operative, asta înseamnă că aproximativ 96% din totalul unităților administrativ-teritoriale sunt afectate de secetă”, a mai spus prefectul județului.

Ca urmare a actelor normative emise de Guvernul României, toate categoriile de antreprenori din domeniul agricol vor primi sprijin financiar pentru pagubele suferite.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

Friday, 6 November 2026

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

Friday, 6 November 2026

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...