Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a avut o întâlnire de lucru, sâmbătă, cu subsecretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu, fiind abordată inclusiv tema revendicărilor salariale pretinse de angajații instituției, informează reprezentanții Prefecturii, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, au mai fost abordate mai multe subiecte care țin de funcționarea și colaborarea instituțională, de proiectele în desfășurare ale Ministerului Afacerilor Interne. Cu referire la nemulțumirile lucrătorilor din aparatul reprezentantului Guvernului în teritoriu, Gheorghe Sorescu a precizat se fac demersurile necesare în vederea soluționării problemelor ce țin de nivelul scăzut de salarizare al angajaților instituțiilor prefecților din toată țara.
„Îi mulțumesc domnului Sorescu pentru deschiderea arătată și pentru susținere, m-a asigurat că va exista un dialog permanent. În urma discuțiilor de astăzi, am convingerea, că în cel mai scurt, se vor găsi soluții echitabile pentru problemele și solicitările salariaților Instituției Prefectului. De asemenea, am discutat și despre axele de finanțare viitoare pentru proiecte ce pot fi implementate de Instituția Prefectului”, a declarat prefectul Sorin Cornilă, conform comunicatului.