Fostul prefect Dan Nechifor a afirmat că județul Botoșani „este pe mâini bune”, în urma ceremoniei de învestire a noului reprezentant al Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.
„În primul rând, aș vrea să îl felicit pe colegul meu și să îi urez succes. Sunt ferm convins că va face față tuturor provocărilor pe care le va avea de azi înainte. Sunt convins că județul Botoșani este pe mâini bune. Echipa din Palatul Administrativ, din punctul meu de vedere, este completă și sper că, împreună cu doamna vicepreședinte a Consiliului Județean, cu domnii vicepreședinți, cu domnii subprefecți, lucrurile vor intra într-o normalitate firească și într-o normalitate care va fi benefică pentru locuitorii județului Botoșani. Mulțumesc echipei care a fost alături de mine în acești doi ani destul de dificili, doi ani în care, dacă nu aveam lângă mine echipa, care și astăzi este prezentă în sală, sunt convins că singur nu aș fi putut face lucrurile așa cum au ieșit”, a afirmat Nechifor.
Pe lângă recunoștința manifestată față de aparatul din cadrul Instituției Prefectului, el a mulțumit colegilor de partid, în mod deosebit președintelui organizației PNL, Costel Șoptică, colaboratorilor și primarilor din județ, subliniind că mandatul său a fost caracterizat de relații bune cu toți factorii din administrație.