PLUS va avea subprefect

Președinta organizației județene PLUS, Magda Oleniuc a confirmat faptul că la nivel național s-a decis nominalizarea unei persoane din Botoșani pentru a ocupa unul din posturile de subprefect.

Chiar dacă cei de la USR au recunoscut că nu vor primi un post de înalt funcționar public, aceștia consideră că reprezentantul PLUS care va fi desemnat pentru a ocupa funcția de subprefect, va reprezenta cu brio alianța sub care își desfășoară activitatea politică în plan local.

Avem resursa umană să nominalizăm o persoană pentru a ocupa postul de subprefect. În aceste zile se face o analiză atentă a persoanelor care și-au exprimat dorința de a accesa acest post și cu siguranță că în cel mai scurt timp numele acestei persoane îl vom face public, a declarat Magda Oleniuc.

Deși nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, se pare că președinta PLUS Botoșani este în cărți pentru preluarea postului de subprect.

 

 

Spune-ne opinia ta