Consilierii locali USR cer respectarea legii

Consilierii municipali USR, Marcel Gheorghiță și Raluca Curelariu, au semnalat din nou încălcarea prevederilor legale referitoare la organizarea și desfășurarea ședințelor Consiliului Local.

Deși cei doi au solicitat în mod repetat ca toate materialele aferente proiectelor de pe ordinea de zi să fie puse la dispoziția consilierilor în termenul prevăzut de lege, actuala conducere a Primăriei Botoșani pare a ignora prevederile legale, punând astfel sub semnul întrebării și legalitatea tuturor hotărârilor adoptate.

Legea prevede că toți consilierii trebuie să primească aceste materiale cu minim 5 zile înaintea ședințelor ordinare astfel încât aceștia să aibă timp să le analizeze, să ceară informații suplimentare și să depună amendamente.

Materialele aferente ședinței din 28 ianuarie au fost publicate cu mai puțin de 24 de ore înaintea desfășurării ședinței. Acest gen de întârzieri reprezintă încălcări grave ale drepturilor consilierilor locali și duc la luarea unor decizii pripite, decizii ce afectează toți botoșănenii.

Consilierul Raluca Curelariu s-a abținut de la vot în ședința Comisiei de buget. Aceasta a argumentat decizia prin faptul că nu e normal să fie emise avize sau să fie luate hotărâri fără ca cei ce votează să aibă timpul necesar pentru a analiza proiectele.

„Ne-am manifestat încă de la început deschiderea de a colabora cu toate părțile implicate în administrația locală în ideea în care dorim ca lucrările Consiliului Local să fie constructive. Orgoliile și contrele politice trebuie să dispară din această ecuație. Importante sunt soluțiile găsite împreună pentru oraș și pentru botoșăneni. De asta ne-a trimis lumea acolo. Să rezolvăm probleme. Nu putem însă asista impasibili la încălcarea legii. Respectarea legii reprezintă primul pas către o administrație locală eficientă! Avem bineînțeles și pârghii legale de a stopa aceste abuzuri. Scopul nu este însă acela de a bloca Consiliul Local prin contestarea legalității hotărârilor. Nu vrem să ajungem acolo. Din acest motiv am ales să facem un nou apel către conducerea Primăriei și să subliniem gravitatea situației prin votarea împotriva ordinii de zi.”, a declarat consilierul municipal USR Marcel Gheorghiță.

Și viceprimarul Liviu Toma s-a declarat nemulțumit de întârzierea primirii proiectelor de hotărâre de Consiliu Local, urmând să solicite lămuriri aparatului permanent al CLM.

 

Spune-ne opinia ta