Pași importanți pentru realizarea unei pasarele supraterane între Versantul Pacea și Parcul Cornișa! (Foto)

În ședința ordinară aferentă lunii mai, pe masa consilierilor locali va fi proiectul ce prevede aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico economici pentru pasarela supraterană.

Proiectul prevede, mai precis, realizarea unei „pasarele supraterane pentru transport ecologic nemotorizat (pietonal și biciclete)” în vederea accesibilității între cele două zone de agrement, selectat pentru finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), sesiunea PR Nord – Est 2021 – 2027, Prioritatea 4 „O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă”.

Proiectul prevede amenajarea unei pasarele cu grinzi metalice și dale din beton armat, zonă acoperită, jardiniere, iluminat pietonal și arhitectural.

 

Zona acoperită va fi formată din două volume asimetrice, inspirate simbolic de cultura botoșăneană: forma stilizată a unei viori, silueta unei palete de pictură, portretele lui Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian și Elie Radu.

Lungimea totală a pasarelei va fi de 280 m iar lățimea variază între 5,6 m și 9,6 m.

Beneficiile generate de acest proiect se aliniază obiectivelor stabilite în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Botoșani, contribuind direct la dezvoltarea sustenabilă a orașului.

Un alt element esențial al proiectului este modernizarea infrastructurii pentru transportul alternativ, prin amenajarea și conectarea pistelor de biciclete, încurajând astfel mobilitatea activă și utilizarea mijloacelor de transport nepoluante.

Construirea pasarelei supraterane va contribui și la îmbunătățirea siguranței rutiere, reducerea emisiilor și descongestionarea traficului rutier.

Durata de execuție estimată a obiectivului este de 27 de luni iar valoarea totală a proiectului este de 49,4 milioane de lei.

Următorii pași în realizarea pasarelei sunt obținerea autorizației de construire și lansarea în licitație publică a execuției lucrărilor.





 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

O anexă dintr-o curte cuprinsă de flăcări! Un bărbat a făcut atac de panică, butelie scoasă de pompierii botoșăneni! (Foto)

astăzi, 13:48

Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din so...