Administrație
Cum va arăta Autostrada Moldova. Contractele pentru construcţia celor 3 loturi ale A7 Bacău-Paşcani urmează să fie lansate în licitaţie
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis spre validare, luni, documentaţiile pentru atribuirea contractelor necesare construcţiei celor 3 loturi ale Autostrăzii Bac...
Construcția caselor de tip familial „Hansel și Gretel” se apropie de final (fotogalerie)
Lucrările de construcție a două case de tip familial şi a unui centru de zi pentru copii în comuna Truşeşti se apropie de final. Investiția se realizează în baza unui pro...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, în vizită la Botoșani (fotogalerie)
În prima vizită prin țară, în noul mandat de ministru al Agriculturii, Petre Daea a ajuns duminică la Botoșani, pentru a lua pulsul din teren. La întâlnirea cu fermierii ...
Drumul de la intrarea în Botoșani, dinspre Dorohoi, va avea patru benzi. A fost demarată procedura pentru extindere
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) din Iași a demarat o procedură privind modernizarea unui drum din județul Botoșani. Drumarii vor reabilita șoseaua DN 29B între Botoșan...
Comuna din Botoșani cu investiții de aproape 12 milioane de euro. A fost dată ca exemplu Europei pentru modul în care s-a dezvoltat
O comună din nordul judeţului Botoşani a fost dată ca exemplu în întreaga Uniune Europeană pentru modul extraordinar în care comunitatea a reuşit să se dezvolte, în ultimii zece ani, cu fon...
Pas important pentru modernizarea Memorialului din Ipotești, prin fonduri europene
Un pas important făcut pentru modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Comisia de achiziții a Consiliului Județean Botoșani a finalizat...
Patrimoniul Muzeului Județean va fi mutat în clădirea CEC (fotogalerie)
Patrimoniul Muzeului Județean din Botoșani a fost împachetat, iar în perioada următoare se va efectua mutarea propriu-zisă pentru a se putea preda constructorilor clădirea în ve...
Trei oferte depuse pentru construirea unui laborator de microbiologie. Bugetul a fost suplimentat
Proiectul Consiliului Județean de construire a unui laborator de microbiologie pentru secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, prin intermediul Compani...
Cei nouă elevi de 10 la examenele naționale, premiați de autorități
Cei nouă elevi din municipiul Botoșani care au obținut media 10 la Evaluarea Națională sau Bacalaureat vor primi premii în valoare de câte 1.000 de lei, a anunțat primarul Cosmin And...
Amendă de 50.000 de lei pentru o primărie din județ, în urma unui control al comisarilor de mediu (fotogalerie)
Primăria comunei Cristești a fost sancționată cu amendă de 50.000 de lei de Garda de Mediu. În urma acțiunilor de inspecție și control pentru verificarea stadiului de realizare a măs...
Cinci comune din Botoșani, lăsate din nou fără apă în urma unei avarii în rețea
Din cauza unei avarii apărute pe conducta de aducţiune Dn 400 mm, în zona localităţii Cucuteni, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani anunţă oprirea sistemului de alimentare cu apă pentru o pe...
Se oprește alimentarea cu apă în patru localități și pe o stradă din municipiul Botoșani
Din cauza unei avarii apărute pe conducta de aducţiune Azbo Dn 350 mm, în zona localităţii Ștefănești, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani anunţă oprirea sistemului de alimentare cu ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.41 secunde