Ordin emis de prefect care îi privește pe șefii de instituții și pe primari. "Îi rog să ia în serios..."

Prefectul județului Botoșani a emis ordinul privind „Luna curăţeniei”, ce se va desfășura în perioada 1– 30 aprilie. 

Ordinul prevede o serie de obligaţii pentru autorităţile administraţiei publice locale, agenţii economici, asociaţiile de proprietari, dar şi pentru cetăţeni.

"Ţin, însă, să precizez că acest ordin este o undă verde dată curăţeniei de primăvară pentru toate unităţile administrativ-teritoriale. Îi invit pe domnii primari, mulţi dintre ei aflaţi la primul mandat, să ia în serios lucrările ce trebuie făcute în această perioadă, astfel încât să nu aibă neplăceri în urma verificărilor pe care anumite instituţii deconcentrate le vor face. Totodată, îi rog pe reprezentanţii Gărzii de Mediu, Direcţiei Sanitar – Veterinare, ai SGA-ului, ai DSP-ului, să ofere consiliere întâi de toate şi să prefere, pentru început,  avertismentele în locul amenzilor" , a declarat prefectul Dan Nechifor. 

De altfel, cele două părţi se vor întâlni vineri la Prefectură, când a fost programată o şedinţă cu toţii primari din judeţ, alături de reprezentanţii unor instituţii de control şi nu numai.

Dacă pentru UAT- uri cele mai importante obiective sunt salubrizarea cursurilor de apă, a şanţurilor şi rigolelor, pentru evitarea inundaţiilor, salubrizarea drumurilor, staţiilor auto, a parcurilor, igienizarea punctelor de precolectare şi desfiinţarea depozitelor necontrolate de deşeuri, în ceea ce-i priveşte pe cetăţeni, una dintre cele mai spinoase probleme va fi, în perioada următoare, depunerea selectivă a deşeurilor. 

"Va fi nevoie de îmbunătăţirea abordării acestui aspect, fără de care vom plăti cu toţii din propriile buzunare", a afirmat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta