O parte dintre botoșăneni încă au apă, deși furnizarea e oprită de aseară. Explicația Nova Apaserv

Avaria pe conducta de transport apă din PEID 1000mm, Bucecea – Botoșani a condus la întreruperea furnizării apei în localitățile municipiului Botoșani, Dorohoi, Flămânzi dar și în alte 13 comune din județ. Furnizarea apei a fost oprită în decursul serii de marți, iar manevrele de repunere în funcțiune vor începe miercuri, 5 august, începând cu ora 18.00.

Însă, miercuri, mai mulți cetățeni din diferite zone ale municipiului Botoșani au afirmat că furnizarea apei nu a fost întreruptă iar proviziile de apă au fost în zadar,necesitând cheltuieli financiare în plus pe facturi.

 

Romeo Obuf, directorul operațional al Nova Apaserv, a declarat că o există zone în municipiu în care apa nu a fost încă sistată datorită nivelului crescut al rezervoarelor, iar în funcție de consum, rezervele de apă mai sunt pentru încă 10 ore. Însă, după cum declară oficialul, sunt zone în municipiu în care apa a fost sistată, în special la capetele de rețea, din zona Cătămărăști sau I.C. Brătianu.

„Noi lucrăm aici și sperăm să dăm drumul cât mai repede. Presiunea la apă riscă să scadă în continuu la etajele superioare. Până diseară sperăm să remediem problema dar nu va avea apă toată lumea”, a declarat Romeo Obuf.

(Anca Savel)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

astăzi, 18:59

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...