O nouă parcare cu plată în municipiul Botoșani

O nouă parcare cu plată în municipiul Botoșani

Aleșii municipali au aprobat un proiect de hotărâre de Consiliu Local care vizează modificarea Regulamentului de organizare a circulației rutiere în Botoșani, dar și a activității de gestionare a parcărilor dotate cu parcometre și a procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar, cât și activitatea de ridicare și blocare.

Pe lângă delegarea gestiunii a activității parcării din Piața Centrală, care a fost atribuită societății Eltrans SA, o nouă parcare cu plată se va amenaja în municipiu.

Astăzi a fost adoptat un proiect de hotărâre ce reglementează situația locurilor cu plată de la Piața Centrală, la parcarea BIG, atât subterană cât și supraterană, unde au intervenit o serie de modificări și îmi doresc foarte mult ca aceste modificări să fie puse în aplicare de către societatea Eltrans, astfel încât să găsim această parcare liberă, să nu mai avem mașini a celor care vând în Piața Centrală sau depozitează în ele tot felul de produse. S-a instituit măsura de avea o nouă parcare cu plată în municipiul Botoșani, în zona Parcului Mihai Eminescu adiacentă terenului de sport și a restaurantului din zonă, unde vom aceleași tarife ca și la celelalte parcări cu plată din municipiu. Cetățenii mi-au transmis că își doresc să plătească un loc de parcare în municipiu, dar să-l găsească liber, decât să fie gratuit și să nu găsească loc de parcare, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

În ultimii ani, parcarea de la Baie, cum o cunosc botoșănenii, este mai mereu blocată, angajații instituțiilor din zonă își parchează mașinile și blochează tot traficul în zonă, fără să scoată niciun leu din buzunar. În perioada imediat următoare, cei de la Eltrans vor monta un parcometru și vor gestiona activitatea la fel ca și la nivelul celorlalte parcări cu plată din municipiul Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta