Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), având ca atribuție implementarea tehnică și financiară a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, are ca atribuții finanțarea proiectelor de investiții din mediul rural și din orașele cu o populație mai mică de 20.000 locuitori.
Fie că este vorba despre activitățile din domeniul agricol, non agricol sau de modernizarea infrastructurii locale, toate se bucură de atenția AFIR.
Având în vedere importantele alocări financiare de care statul român va beneficia, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat în dezbatere publică ghidurile submăsurilor care s-au bucurat de succes în programarea 2014-2020, pentru a continua o absorbție cât mai ridicată a acestor fonduri.
În cuprinsul ghidurilor publicate pe pagina de internet www.afir.info, toți cei interesați să depună proiecte cu finanțare prin PNDR pot găsi informațiile necesare pentru pregătirea și întocmirea documentațiilor aferente. Totodată, aceste informații pot fi obținute de la responsabilului de relația cu publicul din cadrul OJFIR Botoșani.
Dezvoltarea fermelor mici, creșterea numărului de fermieri care încep pentru prima dată o activitate ca șefi de exploatație, înființarea de activități neagricole în zone rurale și investițiile în aceste activități, înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol, investițiile în procesarea/marketingul produselor agricole sau cooperarea, constituie prioritățile acestui moment de tranziție, urmând ca în perioada imediat următoare să fie demarat procesul de implementare a submăsurilor specifice Programului Național de Dezvoltare Rurală.