Nemulțumiri de la sumele defalcate destinate administrațiilor locale. Suma este cu 6,3 milioane de euro mai mică ca anul trecut

Sumele defalcate destinate județului Botoșani stârnesc nemulțumiri în rândul reprezentanților unităților administrativ teritoriale, în special în rândul aleșilor social democrați.

După cum a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2021 pentru UAT-urile, sunt de fapt o lovitură grea dată atât administrațiilor locale cât și implicit cetățenilor.

Suma alocată în acest an este mai mică decât cea alocată în 2020, cu 308,87 miliarde de lei vechi, adică 6,3 milioane de euro, bani care nu se vor regăsi în bugetele comunelor, orașelor și municipiilor din județul Botoșani. Prin această alocare, aproape jumătate de milion de oameni, cam cât reprezintă populația județului, sunt pedepsiți pentru votul lor. Chiar și cei care au votat cu PNL și USR din Botoșani au fost pedepsiți”, a declarat Doina Federovici.

În opinia președintelui CJ, actuala guvernare nu face altceva decât să condamne județul, prin tăierea unei sume consistente, în speță peste 360 de miliarde de lei, se compromit mai multe proiecte de investiții.

 

Spune-ne opinia ta