Municipiul Botoșani, împânzit de deșeuri, din cauza reducerii frecvenței de colectare

În ultima perioadă, cetățenii municipiului Botoșani au  constatat creșterea cantității de deșeuri neridicate de zile întregi din pubele și coșuri de gunoi stradale. Motivul pentru care aceste coșuri stradale sunt mai mereu pline, este că s-a redus frecvența de colectare de la șapte zile pe săptămână la patru.

„Frecvența de colectare a deșeurilor stradale s-a diminuat în urma unor discuții între Direcția Edilitare și domnul primar, Cătălin Flutur. Am solicitat printr-o adresă scrisă colegilor să reanalizeze situația astfel încât deșeurile stradale să fie colectate la fel de des ca înainte pentru a fi rezolvată această situație dar încă nu am primit un răspuns. În loc să se colecteze 7 zile din 7, deșeurile stradale sunt colectate 4 zile din 7 pentru că așa au vrut colegii de la Direcția Edilitare”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului Botoșani.

Pe de altă parte, o parte dintre cetățenii urbei nu sunt tocmai receptivi la aruncarea corectă a gunoiului. La tot pasul se pot observa măști sanitare aruncate la întâmplare, ambalaje și alte deșeuri.

(Anca Savel)





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...