Premierul Ilie Bolojan, alături de mai mulți miniștri din Guvern, s-a întâlnit joi la Palatul Victoria cu reprezentanții Asociației Comunelor din România. În acest context, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că șantierele care au fost deja deschise pentru lucrări finanțate din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu vor fi închise.
Cseke Attila spune însă că, în cazul acelor proiecte care au obținut finanțare prin PNRR, dar nu au fost începute până acum lucrările, banii vor fi pierduți.
„Toate proiectele aflate în lucru din PNRR, cele pentru care s-au deschis șantiere, vor merge mai departe. Informația că PNRR se oprește este falsă. Este adevărat, însă, că proiectele ale căror lucrări nu au fost demarate până acum nu vor primi finanțare din PNRR”, a spus ministrul Dezvoltării, conform unui comunicat de presă al Guvernului.
Ilie Bolojan: „Șansa să trecem peste această perioadă dificilă este mare”
La întâlnirea de joi din partea Guvernului au participat alături de prim-ministrul Ilie Bolojan, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole.
„Reforma administrației publice locale va face parte din al doilea pachet de măsuri guvernamentale pentru reducerea cheltuielilor publice și corectarea nedreptăților, pe care îl vom adopta la sfârșitul acestei luni. Dacă vom continua în această linie a responsabilității față de banul public, șansa să trecem peste această perioadă dificilă este mare”, le-a spus Bolojan reprezentanților comunelor din țară, potrivit HotNews.
Guvernul susține într-un comunicat de presă că „în cadrul consultărilor, au fost analizate aspecte legate de reducerea cheltuielilor de personal, prin diminuarea posturilor în administrația publică locală și organizarea mai eficientă la nivelul fiecărei structuri, reforma impozitării proprietății, extinderea digitalizării la nivelul primăriilor de comune, fapt care va eficientiza activitatea și va crește calitatea serviciilor publice”.
O altă prioritate pentru Guvern este eșalonarea finanțării investițiilor de la nivelul primăriilor, subiect care a fost de asemenea discutat cu reprezentanții comunelor din țară.
„Ministrul Cseke Attila-Zoltán a menționat că se are în vedere o prioritizare a proiectelor de investiții pentru perioada 2026-2028 și că este analizat un mecanism de finanțare prin împrumuturi care pot fi contractate de antreprenori, ca soluție complementară pentru asigurarea finanțărilor publice”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Guvernul interzice atribuirea de către primării a noi contracte de investiții, cu câteva excepții
Programul național de investiții „Anghel Saligny”, Programul național de Dezvoltare Locală și Programul Național de Construcții vor fi limitate, potrivit unui proiect de act normativ aflat pe masa Guvernului, în ședința de joi. Acestea sunt programe de care beneficiau în special primăriile pentru drumuri, canalizare, infrastructura de gaze, școli și alte lucrări necesare comunităților locale.
În anul 2025, este interzisă „atribuirea de contracte de prestări de servicii, de execuție de lucrări, aferente proiectelor de investiții noi finanțate din fonduri publice, de către Compania Națională de Investiții”, se precizează în textul proiectului.