Lacul cu nuferi, Memorialul de la Ipotești și lucrări de infrastructură sunt câteva din obiectivele Consiliului Județean ce vor beneficia de investiții care vor fi derulate în perioada următoare.
După cum a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Dăscălescu, lucrările ce urmează a fi derulate în zona Ipotești se ridică la câteva milioane de lei.
“Într-adevăr la nivelul Memorialului de la Ipotești se va interveni cu fonduri serioase. Se va interveni atât la clădirea propriu-zisă a Memorialului, dar și la căsuțele din incintă, acestea urmând să fie modernizate, cu scopul de a fi puse în circuitul turistic”, a declarat vicepreședintele CJ, Bogdan Dăscălescu.
Reprezentantul Consiliului Județean a declarat că se lucrează la o strategie de dezvoltare a zonei eminesciene, gândindu-se chiar și la amenajarea unei zone de food, unde turiștii care vin în zonă să poată servi o cafea, un suc și chiar și un sandwich.
“Este o mină de aur pe care trebuie să o punem în valoare. După reabilitarea completă, aș putea spune că ar putea exista un potențial pentru creștere economică. Ne propunem să amenajăm și o zonă de food. Ori cei de la Memorial să gândească o variantă, ori dacă nu putem să apelăm și la o concesiune”, a mai spus vicele Dăscălescu.