Lucrări de reabilitare aproape de finalizare într-un cartier din municipiul Botoșani (fotogalerie)

Lucrările din cartierul Rotunda sunt executate în proporție de 80%, potrivit informațiilor publicate de reprezentanții Primăriei municipiului Botoșani.

Atât pe Aleea Constantin Gane, cât și pe cele adiacente precum Călugăreni și Rozelor s-a intervenit la partea de reabilitare a trotuarelor, la refacerea carosabilului, la asfaltarea atât a celor peste 50 de locuri de parcare existente, cât și a celor 30 de locuri noi ce urmează a fi înființate. Totodată s-a găsit o soluție și pentru înființarea unei noi căi de acces din strada principală – B-dul George Enescu, aceasta fiind realizată cu succes.

 

Proiectul de reabilitare a cuprins inițial doar Aleea Constantin Gane. Însă lucrarea a devenit complexă, astfel că a fost reabilitat cartierul Rotunda aproape în întregime, fapt pentru care termenul de finalizare, prevăzut inițial pentru jumătatea lunii mai, a fost prelungit până la sfârșitul lunii iulie, lucrările până la momentul actual fiind în grafic.

„Sunt convins că, odată cu reabilitarea parcului de joacă de pe Constantin Gane, care este în curs de execuție, cartierul Rotunda va arăta complet diferit”, a declarat Primarul Cosmin Andrei.






 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

astăzi, 13:10

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...