Liviu Ștefan este noul manager de la Nova Apa Serv SA

Liviu Ștefan este noul manager de la Nova Apa Serv SA

În cadrul Consiliului de Administrație al companiei de apă județene s-a supus la vot numirea unui nou director general, după ce mandatul lui Gabriel Cârlan a expirat. 5-2. Acesta a fost scorul în favoarea, încă a directorului ANIF, Liviu Ștefan, care a fost desemnat manager al Nova Apa Serv SA pentru o perioadă de 4 luni, până la organizarea concursului.

Liviu Ștefan a mai activat în cadrul unității botoșănene, fiind unul dintre inginerii care alături de Cătălin Fetcu a implementat primele proiecte la  regia de apă, de la nivelul anilor 2000.

Nu cred că aceste schimbări ale conducerii la 4 luni sau la 2 luni sunt benefice societății cât și abonaților, dar vom vedea în perioada următoare cu ce soluții va veni noul director pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă unitatea în acest moment. Doresc să îl asigur și pe noul director de toată deschiderea și colaborarea cu Primăria municipiului Botoșani și implicit cu Consiliul Local. Vor trebui identificate toate soluțiile prin care să fie aplicat regulamentul elaborat și aprobat de Consiliul Local, soluție care să ducă la crearea unui minim disconfort pentru cetățenii din zonele afectate și care să fie de natură a nu pune în pericol siguranța acestora. Sunt convins că printr-o comunicare eficientă vor fi găsite soluțiile cele mai bune pentru desfășurarea activității specifice în condiții de normalitate și legalitate, a declarat reprezentantul municipalității în structura companiei de apă, viceprimarul Liviu Toma.

În opinia viceprimarului, misiunea noului manager va fi aceea de a depune toate diligențele în ceea ce privește asigurarea serviciilor de apă și canalizare, făcând referire directă la modul în care se fac intervențiile asupra rețelelor din municipiu, cunoscută fiind modalitatea deficientă în care se reabilitează zonele afectate de intervențiile avariilor apărute.

 

 

Spune-ne opinia ta