La Răuseni, două școli și o grădiniță sunt reabilitate prin PNDL II

La Răuseni, două școli și o grădiniță beneficiază de lucrări de reabilitare a spațiilor destinate procesului de învățământ, după ce au fost accesate fondurilor alocate de Guvern prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua (PNDL II).

Autoritățile locale susțin că fac eforturi ca toate clădirile vechi să fie mai sigure și mai primitoare până la începerea școlii. Instalațiile vor fi noi și funcționale, iar elevii se vor bucura de spații moderne, explică liderii administrației comunei.

 

Prima din aceste școli este în satul Doina. Școala generală din localitate este în plin șantier, însă până la toamnă își va deschide porțile pentru cei 50 de elevi.

“Cu 800.000 de lei, clădirea a fost consolidată și racordată la rețeaua de apă și canalizare, a fost dotată cu instalații termice interioare și centrală termică cu combustibil solid. De asemenea, a fost înlocuită învelitoarea acoperișului, instalațiile electrice și pardoselile și a fost montată tâmplărie PVC”, ne-a spus primarul comunei Răuseni, Maria Jijie.

Lucrări similare se vor efectua și la Școala Generală Rediu, unde învață peste 60 de elevi și pentru care au fost alocate fonduri de peste 1 milion de lei. Licitația a fost deja finalizată.

În paralel, și clădirea Grădiniței nr. 1 intră în reabilitare și modernizare cu fonduri PNDL II. Aceleași lucrări sunt efectuate la spațiul care găzduiește 30 de preșcolari din zonă. Investiția este în valoare de 700.000 lei și se va finaliza în această toamnă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...