Încă o ședință la prefectură pe tema începutului de an școlar. Peste 60.000 de elevi vor începe, luni, școala

Astăzi, 31 august 2022, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a convocat o nouă ședință de lucru în vederea gestionării începutului de an școlar.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog și Inspectoratului Școlar Județean.

 

A fost reevaluat stadiul activităților desfășurate cu privire la debutul noului an școlar și s-a definitivat planul de acțiuni de siguranță și ordine publică pentru ziua de 5 septembrie.

Ca urmare a primirii „Planului Național Comun de Acțiune” a fost elaborat și aprobat la nivel județean „Planul Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar”.

În cadrul ședinței a fost analizat raportul întocmit în urma controlului realizat de către Comisiile mixte numite prin O.P. nr. 318/01.08.2022  de verificare a stadiului de pregătire al unităților școlare pentru anul şcolar 2022-2023.

Din componența comisiilor mixte au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, ai Direcției de Sănătate Publică Botoșani și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani. Verificarea și-a propus a urmări gradul de realizare a premizelor necesare începerii anului școlar în bune condiții în județul Botoșani. Acest principal obiectiv, pe lângă tematica propusă, a avut rol de îndrumare și consiliere pentru rezolvarea unor aspecte/probleme punctuale identificate în teritoriu la unitățile școlare. Acțiunea de verificare s-a desfășurat conform planificării pe zone ale județului și în conformitate cu programul stabilit, efectuându-se în baza atribuţiilor specifice fiecărei instituții, în perioada 10 august 2022-26 august 2022.

La nivelul județului Botoșani, structurile aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Jandarmi Județean, se vor implica activ astfel încât anul școlar 2022-2023 să înceapă în siguranță, iar acest climat să fie menținut pe tot parcursul desfășurării acestuia.

În prima zi de școală, începând cu primele ore ale dimineții zilei de 5 septembrie, în perimetrul unităților de învățământ și în proximitatea trecerilor de pietoni vor fi asigurate efectivele necesare de poliție, jandarmi și poliție locală pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

În județul Botoșani funcționează 475 de unități de învățământ, din care 139 cu personalitate juridică și 336 aflate în arondare.

Toate cele 475 de unități de învățământ au încălzirea asigurată.

61.598 de elevi vor începe cursurile anului școlar 2022-2023 în unitățile de învățământ din județul Botoșani, dintre care 100 de antepreșcolari, 10.354 de preșcolari, 18.042 de elevi vor urma ciclul primar, 16.355 ciclul gimnazial, 12.486 liceal, 3.108 profesional și 1.153 post liceal.

La nivelul județului Botoșani, structura de personal este formată din 6.197 de persoane, dintre care 4.478 personal didactic, 446 personal didactic auxiliar și 1.273 personal nedidactic.

Totalul mijloacelor de transport școlar este de 98 de microbuze școlare.

„Copiii și siguranța lor la școală sunt prioritățile mele în calitate de prefect. Pentru că sunt și eu părinte, pentru copiii mei și pentru copiii botoșănenilor îmi doresc ca noul an școlar să înceapă în condiții de totală siguranță. Vreau ca grădinițele, școlile și liceele să-și deschidă porțile oferind cele mai bune condiții pentru elevi. Nu în ultimul rând am solicitat polițiști în stradă luni dimineață pentru decongestionarea traficului și pentru ca prima zi de școală să fie una emoționantă pentru copii și părinți și nu un coșmar creat de aglomerații sau ambuteiaje. Copiii sunt viitorul nostru, să ne concentrăm cu toții să intre în noul an școlar cu zâmbetul pe buze”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Fenomenul constatat la Botoșani, care pune probleme autorităților: „Este un non-sens” (Video)

Tuesday, 1 September 2026

În ședința de Colegiu Prefectural autoritățile au pus pe foaie un fenomen care pune totuși probleme (și) la Botoșani. Raluca Curelariu, prefectul județului Botoșani, a precizat că s...

Final de ședință cu scandal la Botoșani: „Nu vă mai dați mâță blândă” / „Am deranjat foarte mult” (Video)

Tuesday, 1 September 2026

A fost supărare mare între aleșii locali la finalul ședinței ordinare de la începutul acestei săptămâni. Dacă ședința a decurs relativ fără prea multe discuții și contre...

Încă un profesor ocupă scaunul de consilier județean la Botoșani, a depus jurământul în plenul ședinței ordinare! (Video)

Tuesday, 1 September 2026

La Botoșani se pare că aleșii de la județ vin și pleacă ca pe bulevard. Un consilier județean își dă demisia, un altul depune jurământul. În ședința ordinară aferent...