În ultimul an, pe 100 de kilometri de pe cele mai circulate drumuri din județul Botoșani au fost aplicate noi marcaje rutiere

În ultimul an, pe 100 de kilometri de pe cele mai circulate drumuri din județul Botoșani au fost aplicate noi marcaje rutiere

În ultimul an, pe aproape toate cele mai circulate drumuri din județul Botoșani au fost efectuate lucrări de marcare rutieră.

Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, care susține că o infrastructură modernă nu înseamnă doar asfalt, ci și marcaje care să contribuie la siguranța circulației

“Pe 100 de kilometri de drumuri județene s-au făcut marcaje, din care 60% au fost marcați atât axial, cât și longitudinal, pentru delimitarea exterioară a părții carosabile. O infrastructură modernă nu înseamnă doar asfalt, ci și marcaje care să contribuie la siguranța circulației! În acest prim an de mandat, împreună cu echipa de la Consiliul Județean și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, am decis ca marcajele să fie făcute atât axial, cât și longitudinal, pentru delimitarea exterioară a părții carosabile”, a explicat Doina Federovici.

Liderul Consiliului Județean Botoșani a precizat că primele drumuri care au fost marcate sunt cele cu circulație intensă, respectiv Botoșani – Vorona – Tudora și Flămânzi – Prăjeni – Plugari, dar și cele modernizate acum, Corlăteni – Dimăcheni și Ibănești – Cristinești, unde se execută chiar în aceste zile marcajele.

De asemenea, au fost refăcute marcajele pe drumurile județene, pe care s-au efectuat turnări de covoare asfaltice sau plombări, Dumeni – Dragalina și Șendriceni – Lozna – Dersca – Mihăileni, și, până la venirea sezonului rece pe sectoarele: Săveni – Știubieni – Vorniceni și Bucecea – limita de județ Suceava, a mai adăugat sursa citată.

“În acest an vorbim de 100 de kilometri de drumuri județene pe care s-au făcut marcaje, din care 60% au fost marcați atât axial, cât și longitudinal, pentru delimitarea exterioară a părții carosabile. Anul viitor vom extinde acest tip de marcaj și la alte sectoare de drum. Vrem drumuri bune și cât mai sigure! Muncim pentru acest lucru!”, a mai completat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

 

Spune-ne opinia ta