CATALIN FLUTUR: "Fiind functionar public, a fost formata o comisie de disciplina care analizeaza situatia. Cheltuielile cu reparatia masinii vor fi suportate de domnul Daniliuc. N-are nicio scuza ca era baut la volan".
Duminica seara, Corneliu Vicentiu Daniliuc, director in cadrul Serviciului Edilitare din cadrul Primariei Botosani, a produs un accident rutier pe DN 28 B, în localitatea Văculeşti, intrucat nu a redus viteza într-o curbă şi, pe un carosabil acoperit cu pietriş, a frânat, intrând pe acostamentul din dreapta, după care s-a răsturnat pe cupolă.
Din accident a rezultat avarierea autoturismului în proporţie de 40%, iar conducătorul auto, care se afla singur în maşină, nu a suferit leziuni corporale, la sosirea ambulanţei el refuzând internarea.
"Corneliu-Vicenţiu D. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, persoana in cauza a fost condusa la Spitalul Dorohoi, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002/R", a mentionat insp.pr. Daniela Darea, purtatorul de cuvant al IPJ Botosani.
Cercetari vor efectua si reprezentantii Primariei Botosani, pentru a se stabili gradul de implicare si de vinovatie a directorului Corneliu Daniliuc, in acest sens fiind deja formata o comisie de disciplina pentru efectuarea unei cercetari administrative.
"Vom dispune asupra domnului Daniliuc numai acele masuri legale. Deja am dispus o cercetare administrativa sa vedem ce s-a intamplat exact, sa stim care este gradul de implicare si de vina a domnului Daniliuc si sanctiunile vor fi cele prevazute de lege. Fiind functionar public, este o comisie de disciplina, formata din functionari publici, care analizeaza situatia. Imi pare rau ce s-a intamplat, dar imi pare bine ca urmarile nu au fost mult mai grave. Cheltuielile cu reparatia masinii vor fi suportate de domnul Daniliuc. N-am apucat sa discut cu dumnealui pana in prezent. N-are nicio scuza ca era baut la volan", a spus Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani.
In stare de ebrietate la volan: Un director din Primaria Botosani a avariat masina institutiei!
Stiri Botosani Tuesday, 8 June 2010 AdministrațieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Omagiu Maestrului Ioan Cobîlă: Emisiune filatelică dedicată marelui artist botoșănean!
Cu prilejul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Folcloric „Ioan Cobîlă”, organizat la Botoșani în perioada 11–12 noiembrie 2026, Centrul Cultural Botoșani, în...
Botoșani: Copil de 1 an și 9 luni transferat la București după un accident casnic!
Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani a asigurat transferul medical al unui copil în vârstă de 1 an și 9 luni, care a suferit arsuri termice în urma unui accident casnic cu ...
Doliu în educația botoșăneană: ”Dumnezeu să vă ierte, domnișoara dirigintă!”
Școala Gimnazială ”Ion Bojoi" Flămânzi anunță încetarea din viață a domnișoarei profesoare Nicoleta Călin. După o perioadă în care s-a confruntat cu o boală...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.11 secunde