Activitatea Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Botoșani pentru viitor” a intrat în colaps. Niciun proiect de investiție nu a fost depus spre finanțare în ultimul an, pe motiv că Primăria blochează demersurile prin tărăgănarea cu care avizează documentațiile, susține managerul organizației, consilierul local Cătălina Lupașcu.
Potrivit acesteia, fișe de proiect elaborate încă din anul 2020, pe baza ghidurilor de accesare a unor programe cu fonduri europene, nu au fost încă aprobate de municipalitate, etapă premergătoare depunerii solicitărilor de finanțare.
„Această asociație, încă din anul 2020, a parcurs procedura de avizare a unor fișe de proiect, pentru proiectele POCU și POR, și suntem în situația în care aceste fișe, transformate în cereri de finanțare, abia sunt încărcate în MySMIS. Asta așa, ca să înțeleagă și colegii cam ce parcurs are un proiect în Primăria municipiului Botoșani. Trei proiecte în POCU au fost avizate de Comitetul comun al secretariatelor AM POCU – AM POR, în anul 2020. Termenul de depunere a acestor proiecte s-a prelungit și a ajuns până în aprilie 2022. Abia acum zilele acestea, au fost încărcate. Proiectele pe POR trebuie depuse până la sfârșitul lunii martie. Nu știu în ce măsură se va reuși acest lucru”, a explicat Cătălina Lupașcu, în cadrul ședinței extraordinare de miercuri a Consiliului Local (CL).
„Am solicitat inclusiv domnului primar și astăzi audiență, dar nu a vrut să mă primească pe această speță, având în vedere că după-amiază, între avem o întâlnire online cu Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde voi fi întrebată de ce Primăria municipiului Botoșani, care a câștigat majoritatea proiectelor depuse pe Asociația GAL „Botoșani pentru viitor” are proiecte în sertar de un an de zile și nu sunt încă transformate într-o cerere de finanțare și încărcate în MySMIS”, a adăugat consilierul liberal.
Ea a subliniat că nu intenționează să politizeze problema tardivității cu care se avizează documentele GAL, solicitând în schimb explicații scrise cu privire la cauzele care au generat această situație.
„Ați văzut că nu am intervenit niciodată în nicio ședință atunci când au apărut aceste proiecte la mapa dumneavoastră, tocmai pentru că am spus că nu vreau să politizez acest lucru. Și îmi doresc ca lucrurile să se întâmple, să se realizeze de către Primăria municipiului Botoșani, de așa manieră încât să ajungă la cetățeni. Dar din păcate am ajuns aici, pe ultima sută de metri, în care aștept să mi se spună și mie motivele pentru care s-a întârziat cu un an, cu doi, în transformarea unor fișe de proiect în cereri de finanțare”, a spus managerul GAL „Botoșani pentru viitor”.
Cătălina Lupașcu menționează că majoritatea membrilor asociației provin din mediul privat și alocă timp pentru a contribui voluntar la elaborarea unor proiecte în folosul comunității. Consilierul deplânge faptul că, în ciuda acestor eforturi, activitatea GAL se află în impas.
„Cele șase milioane de euro sunt acolo puși pentru municipiul Botoșani încă din anul 2020, 2021, timp în care GAL Botoșani, pentru parcurgerea procedurii de aprobare a fișelor de proiect, a lucrat împreună cu sectorul privat. Fișele de proiect au fost evaluate de către membrii GAL, care sunt în cea mai mare parte din mediul privat. Deci oameni care pur și simplu și-au lăsat job-ul lor, care aduce bani statului român, și au venit cu noi: au vizitat zona unde se dorește construirea unui bloc de garsoniere, creșe, spații de joacă. Au participat la toate ședințele de aprobare a acestor fișe de proiect, după care au plecat către Primărie cu avizul transmis.
GAL Botoșani era la un moment dat numărul 1 pe țară, și am ajuns în situația în care GAL-uri care au avizat foarte greu la CCS restrâns, au acum proiecte în implementare. Iar ale noastre stau în sertarul Primăriei. Este practic un strigăt de ajutor, nu este altceva. O informare și un strigăt de ajutor. Și îmi pare rău că am ajuns aici, după multe discuții pe care le-am avut în particular. Și de fiecare dată am asigurat că nu vreau să politizez cu nimic investițiile în municipiul Botoșani”, a mai arătat Cătălina Lupașcu.
Niciunul dintre edilii municipiului Botoșani nu a intervenit cu privire la interpelarea managerului GAL.
GAL este o formă de parteneriat care reunește reprezentanți ai sectoarelor public, privat și ai societății civile din teritoriu, creat cu scopul de a implementa o strategie de dezvoltare.