Un sfert din populația județului Botoșani face naveta. Majoritatea sunt elevi de liceu din sate și cătune care merg la școală la oraș sau în comune mai „răsărite” și pentru care naveta este un infern. Mai ales iarna, când sunt nevoiți să aștepte ore-n șir în săli de așteptare devastate, neîncălzite și fără lumină.
Jurnaliștii de la ziarul Adevărul scriu că, în județul Botoșani, aproximativ 7.000 de elevi de la țară fac naveta. O bună parte dintre aceștia merg cu trenul, fie din comunele mai sărace către cele care au liceu, fie către colegiile din orașe și municipii. Navetiștii sunt nevoiți să aștepte trenul în stațiile de tren și câte o oră - două dacă sunt defecțiuni sau întârzieri, mai ales iarna.
Condițiile din majoritatea gărilor rurale din județ sunt greu de imaginat în secolul XXI: săli de așteptare devastate, pereți, geamuri și uși sparte, fără lumină și fără căldură.
Este coșmarul pe care mulți elevi sunt nevoiți să-l îndure zilnic doar pentru a avea parte de educație. După o așteptare ca în congelator, de multe ori navetiștii se urcă în trenuri la fel de neîncălzite și cu defecțiuni repetate.
„Mie îmi vine să plâng când trebuie să plec la serviciu luni. Credeți-mă! Și nu pentru că nu-mi place ce fac sau că-i grea munca. Ci fiindcă trebuie să mă duc în ghetoul ăla de gară și să aștept până fac pe mine de frig. Când ajung în tren, tot frig. Ușile nu se închid toate. Toaletele murdare. Nu se merită banii”, a spus un botoșănean care face naveta din gara Todireni, pentru ziarul Adevărul.
Dacă navetiștii trecuți deja prin viață îndură mai ușor condițiile, pentru elevi este cel mai greu. În județul Botoșani sunt mai puțin de zece gări, dintre care majoritatea sunt halte din mediul rural. La Halta Zlătunoaia, din comuna Albești, se adună zilnic zeci de elevi care pleacă la liceul din Trușești.
Printre ei și Andreea, o elevă de 17 ani, din Albești. Tânăra face naveta de aproape doi ani. Drumul cu trenul până la destinație durează cel mult 15 minute, dar cea mai grea este așteptarea din stație. De obicei, trenul ar trebui să ajungă la 11:45, dar ca să fie sigură vine cu o jumătate de oră înainte. Halta este efectiv în câmp și până la ea merge pe jos încă vreo doi - trei kilometri.
Dacă este frig afară, totul se transformă într-o experiență de coșmar. Halta are o sală de așteptare cu geamuri şi uşi distruse aproape complet. Nu este niciun fel de sursă de încălzire şi nici lumină.
De obicei, elevii merg în grup, mai ales după ce, în 2014, o femeie și-a pierdut viața după ce a fost atacată, pe întuneric, în halta Zlătunoaia.
„Frig, frică, şi de la capăt. Așa în fiecare zi. Eu singură nu plec în stație”, spune Andreea.
Alți călători nici măcar nu intră în sălile de așteptare pentru că, spun ei, miroase a urină şi a mizerie.
„Ăsta pare un loc pustiu, sincer. Dar asta este. Cu mașina, drumu-i fărmat așa de tare, că sărăcești să o repari”, spune un alt navetist din gara Zlătunoaia.
Cazul haltei Zlătunoaia este departe de a fi singular. La aproximativ 12 kilometri se află gara Todireni. O construcție frumoasă din cărămidă, cu o arhitectură de acum 100 ani. Lucrurile bune se opresc însă aici. Sala de așteptare este ceva mai primitoare decât cea din Zlătunoaia, şi pe deasupra are o casă de bilete, dar şi un mic birou unde se adună câțiva angajați. În rest, aceeași atmosferă neprimitoare, mai ales în lunile reci. În sala de așteptare pe alocuri cade tencuiala, soba este doar o amintire, iar în loc de lumină, pe tavan atârnă un suport metalic fără neon.
Multe uşi sunt „zăvorâte” parcă în bătaie de joc cu bucăți de placaj. Şi în gara Todireni așteaptă navetiștii sau cei care vor să meargă cu trenul la Iaşi.
Pe aici trece regionalul care vine din Dorohoi şi pleacă la Iaşi. Pe unul dintre peroane așteaptă o tânără din Hlipiceni, care merge săptămânal la cursurile de master. De fiecare dată așteaptă trenul afară.
„Nu are rost să merg înăuntru. Nu este încălzire, lumină. Este sinistru şi parcă mai frig. Prefer să aştept trenul aici. Greu este şi cu trenul atunci când se defectează. Şi se defectează cam des”, spune tânăra.
Toate aceste gări din mediul rural, fie că este vorba de cea din Albești, Ungureni, Todireni sau Dângeni, au fost adevărate bijuterii arhitectonice. Sunt realizate în urmă cu mai bine de o sută de ani, din cărămidă roșie, de către meșteri italieni, aduși, în special la insistențele boierilor să facă stații de tren în apropierea moșiilor, mai ales în perioada în care județul Botoșani avea reputația de mare producător de cereale.
Vagoane încărcate cu marfă plecau din aceste stații. În timp, odată cu pierderea rolului economic, stațiile au fost abandonate, rămânând doar structurile din cărămidă roșie și indicatoarele frumos ornate, ruginite de timp.
„Nu mai investește nimeni. Nu mai este interes. Eu lucrez aici de 30 de ani și nu s-a făcut mai nimic”, spune unul dintre angajații gării Todireni.
Deși „Adevărul” a încercat să afle cine ar trebui să se ocupe de reabilitarea acestor gări sinistre, demersul a fost imposibil, în condițiile în care chiar primarii localităților din zonă au mărturisit că nici nu știu cu exactitate cui mai aparțin acestea.
Teoretic, gările din județul Botoșani sunt în subordinea Regionalei CFR Iași, însă unele halte nici măcar nu mai apar pe lista completă a tuturor stațiilor de cale ferată din România.
Sursa FOTO: Adevărul