Firma suceveană Autotehnorom a ajuns să își ceară insolvența, are de recuperat creanțe de 70 de milioane de lei!

Vasile Rîpan, administratorul firmei sucevene, a declarat că a depus cererea de deschidere a procedurii în vederea redresării activității în baza unui plan de reorganizare judiciară întrucât firma a ajuns în blocaj financiar ca urmare a faptului că nu și-a primit banii pentru lucrările prestate ajungând astfel să nu-și poată plăti furnizorii, scrie newsbucovina.ro

Autotehnorom se află în momentul de față într-o situație economică dificilă, având întârzieri la plată față de furnizori, ca urmare a faptului că înregistrează, la rândul său, întârzieri mari în încasarea unor debite de la autorități publice, dar și de la alți diverși beneficiari din cadrul contractelor de lucrări în derulare, în sumă de aproape 70 de milioane de lei. Avem aceste blocaje de la Consiliul Județean Suceava de 22 milioane de lei din martie 2022 și alte 33 milioane de lei de la DRDP Cluj și CNAIR București, precum și diverse sume de încasat de la alți clienți”, a explicat Vasile Rîpan.

 

El a adăugat că sumele pe  care le are de recuperat vor fi încasate, însă până atunci are de achitat furnizorii restanți.

Pe fondul întârzierilor de la instituțiile publice am întârziat și noi la rândul nostru cu plățile și pentru că ni se comunica din partea a tot mai mulți furnizori că vor cere executări silite și vor aplica penalități, am considerat că este oportun sa ne punem la adăpost sub umbrela insolvenței astfel încât să facem eșalonarea plăților în funcție de ritmul în care primim sumele restante. Astfel,  principalul nostru scop este acela ca în cadrul procedurii de insolvență să ne continuăm activitatea conform unui plan de reorganizare bine stabilit, în cadrul căruia toți partenerii noștri să beneficieze de o procedură transparentă și să își recupereze creanțele în mod echitabil si corect”, a mai spus Vasile Rîpan.

Acesta a mai precizat că „insolventa este o noutate pentru cei mai mulți dintre noi, dar are și meritul de a ne reda optimismul și încrederea în forțele proprii, elemente extrem de importante pentru reorganizarea și continuarea activității”.

Potrivit acestuia, este vorba de o situație controlată pentru a depăși acest moment generat de neîncasarea banilor de la beneficiarii lucrărilor și că nu se va ajunge la faliment.

Important de remarcat este faptul că AUTOTEHNOROM SRL nu înregistrează obligații fiscale restante față de bugetul de stat și nici față de bugetul asigurărilor sociale.

Trebuie să menționăm faptul că despre situația acestei societăți a scris și publicația Știri.Botoșani.Ro în vara acestui an. Deși avea probleme cu legea, Autotehnorom s-a înscris totuși în cursa pentru câștigarea licitației în vederea desfășurării lucrărilor la Șoseaua de Centură a Botoșaniului.

Autotehnorom a fost implicat într-un dosar penal disputat cu Consiliul Județean Suceava.

Citește și Ce antreprenori ar putea lucra la Șoseaua de Centură a Botoșaniului, printre ofertanți se numără și firme cu probleme penale!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani – Oțelul 0-0, remiză albă pe un ger cumplit!

Monday, 2 February 2026

Circa 600 de fani temerari au înfruntat un frig pătrunzător la Botoșani într-un meci cu implicații importante în lupta la play-off. Gazdele veneau după o serie negativă &ici...

Un botoșănean și mama lui de 95 de ani, la spital după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări! - FOTO

Monday, 2 February 2026

Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite.  În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau...

Ministrul Muncii: Sprijin pentru copii cu dizabilități, din familii monoparentale și familii foarte sărace

Monday, 2 February 2026

Pachetul de Solidaritate al PSD prevede sprijin financiar suplimentar pentru copiii cu dizabilități, copiii din familii monoparentale și copiii din familii foarte sărace, inclusiv cei care frecven...