Vineri, 15 noiembrie 2024, în jurul orei 13:00 s-a desfășurat în sala mare din incinta Primăriei Municipiului Dorohoi, o ședință extraordinară, prima din acest mandat.
Punctul principal de pe ordinea de zi a fost alegerea viceprimarului celui de-al doilea municipiu al județului Botoșani.
Propuși pentru un nou mandat la această funcție au fost doi candidați. Din partea Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani a fost propus Alexandru Dumitriu, iar din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani Cristian Dogaru. Social democratul a ocupat funcția de viceprimar și în mandatul anterior.
La ședință au participat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, dar și Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, la vot asistând un număr de 15 consilieri locali din 16.
Ședința a fost (re)organizată, deoarece cu o zi în urmă aleșii propuși să ocupe funcția de viceprimar nu au obținut voturile necesare. Cristian Dogaru a obținut doar opt voturi din nouă, iar contracandidatul său a obținut doar 5 voturi. Astfel, ședința pentru alegerea viceprimarului a fost amânată pe vineri.
După exercitarea votului secret, numit în funcție pentru încă un mandat a fost Cristian Dogaru, care a obținut un număr de nouă voturi. Acesta și-a propus să ducă la îndeplinire toate proiectele inițiate de Primăria Municipiului Dorohoi. În încheierea ședinței primarul Dorin Alexandrescu a transmis un mesaj echipei sale.
,,Avem echipe complete, avem comisii, avem viceprimar, avem consilieri pe care și i-au dorit dorohoienii, suntem obligați în continuare să facem ceea ce am jurat, ceea ce am promis, și sunt convins că după patru ani vom fi mulțumiți de activitatea pe care am desfăşurat-o”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.