Proiectul iniţial supus dezbaterii aleşilor locali prevedea alocarea în administrare a 25 de locuri de parcare. Botoşănenii care locuiesc în zonă au trimis însă scrisori la primărie prin care critică solicitarea Mânăstirii.
"Considerăm că locurile trebuie să fie publice toate, având în vedere că şi drepturile noastre ca şi cetăţeni plătitori de taxe şi impozite trebuie respectate. Vă mai rugăm să ţineţi cont că este şi o instituţie publică de mare necesitate, adică Secţia de Contagioase a Spitalului Mavromati imediat în vecinătatea mânăstirii care are aceleaşi drepturi şi merită să se bucure de aceeaşi atenţie din partea dumneavoastră. Vă aducem la cunoştinţă că mânăstirea deţine suficient spaţiu în interiorul curţii, ba chiar şi un teren dobândit după un proces cu Spitalul Mavromati, unde îşi poate amenaja o parcare privată cu foarte multe locuri pentru adepţii săi", scriau locuitorii din zonă.
În şedinţa de Consiliu Local, viceprimarul Marian Murariu a venit cu un amendament:
"Amendamentul este următorul: din totalul de 24 de locuri de parcare adiacente Mânăstirii Sf. Nicolae Domnesc Popăuţi, se aprobă transmiterea în adminstrarea lăcaşului de cult a unui număr de 20 de locuri de parcare, din care două vor fi destinate persoanelor cu handicap, iar celelalte patru locuri rămase vor avea regim de parcare publică, fără taxă. Sunt 24 de locuri de parcare în total, săptămâna trecută o echipă de la Direcţia Edilitare a trasat acolo şi sunt 24, nu 25. Din cele 20 pe care le dăm la Mânăstire, două sunt rezervate persoanelor cu handicap. Conform legii, trebuie să asigurăm minim două locuri pentru persoanele cu handicap", a spus Marian Murariu.
Proiectul a fost aprobat cu amendament.
Decizie contestată de botoşăneni: Mânăstirea Popăuţi primeşte 20 de locuri de parcare
Madalina Ursuleanu Friday, 2 June 2017 AdministrațieMânăstirea Sfântul Nicolae Domnesc Popăuţi a primit, din partea Consiliului Municipal, dreptul de administrare a 20 de locuri de parcare, două dintre ele fiind destinate persoanelor cu handicap. Asta în condiţiile în care botoşănenii care locuiesc în zonă s-au opus iniţiativei.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
IPS Teofan va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Popăuți!
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.49 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici