Dan Şlincu: "Când vom celebra Centenarul, sperăm să fim mai mulţi dar, mai ales, mai mulţumiţi de viaţa noastră, de România noastră" FOTO

Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională, au beneficiat de prezenţa a numeroşi botoşăneni care, în ciuda ploii, au rămas în Centrul Istoric al municipiului Botoşani până la finalul lor. Pentru acest lucru, prefectul Dan Şlincu le mulţumeşte, la fel cum mulţumeşte tuturor militarilor şi civililor implicaţi în organizarea şi participarea la acţiuni.

O apreciere deosebită se îndreaptă către copiii şi tinerii de la Şcoala Gimnazială “George Hazgan” şi de la Ansamblul “Sireţelul” din Vârfu Câmpului.

Preşcolarii şi elevii de la ciclul primar au “flancat” oficialii în timpul deplasării de la Palatul Administrativ spre Centrul Istoric şi au atras privirile botoşănenilor cu frumuseţea costumelor populare pe care le-au purtat cu mândrie. În paralel, tinerii Ansamblului Sireţelul au împărţit cocardele pregătite pentru botoşăneni şi au însoţit militarii care au depus coroanele aduse de reprezentanţii instituţiilor publice la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial. Cu toţii merită aprecieri la scena deschisă pentru implicarea ireproşabilă de pe tot parcursul evenimentului.

După ce manifestările s-au încheiat, copiii şi tinerii au fost invitaţi în Sala “Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ unde au fost serviţi cu plăcinte, fructe şi ceai cald, iar prefectul Dan Şlincu i-a prezentat pe şefii instituţiilor MApN şi MAI care i-au invitat la acţiunile din “Săptămâna altfel” la unităţile pe care le reprezintă.

Ulterior, tinerii invitaţi au putut testa microfoanele, prezentându-se, ocazie cu care asistenţa a aflat că unii dintre membrii ansamblului sunt liceeni ori studenţi, care învaţă în alte localităţi şi judeţe, dar continuă să danseze ori de câte ori se întorc acasă.

Prefectul Dan Şlincu mulţumeşte “Fetelor de la Botoşani”- Iustina Irimia- Cenuşă, Lorena Dupu, Loredana Călin şi Simona Mazăre- pentru deschiderea de care au dat dovadă acceptând provocarea de a interpreta Imnul Naţional, dar şi profesioniştilor şi directorului Liviu Andronic de la Şcoala Populară de Artă pentru tot sprijinul acordat în acest sens.

Remarcabil a fost şi Corul “Biruitorii”, prezent în Centrul Istoric la invitaţia lt.col. Cornel Titiliuc, comandantul Garnizoanei Botoşani. Pentru prezenţa lor, mulţumim membrilor Corului şi sperăm că vor onora şi următoarele invitaţii.

“Acţiunile de Ziua Naţională au fost deosebite şi în ciuda vremii nefavorabile, ne-am găsit cu toţii în Centrul Istoric al municipiului pentru a ne bucura de ele. Sperăm ca anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul, să fim mai mulţi dar, mai ales, mai mulţumiţi de viaţa noastră, de România noastră căreia îi datorăm atât de multe”, a spus Dan Şlincu.


Cancelaria Prefectului- Judeţul Botoşani
 


















 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Halterofilii români se întorc acasă cu o salbie de medalii, în echipă sunt și sportive din Botoșani!

astăzi, 11:22

România a încheiat participarea la Campionatele Europene de Juniori II Youth U17 și U15 de la Klokot KOS cu 18 medalii. Șase sunt de AUR câștigate de botoșăneanca Maia Andrei la...

Un șofer sexagenar a făcut prăpăd: Cu o alcoolemie de peste 3 în sânge a lovit două mașini parcate!

astăzi, 10:48

La data de 27 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 66 de ani, din local...

Felix și Otilia împlinesc doi ani! Au trecut (și) prin Botoșani, dar au ajuns în biroul unui primar vecin!

astăzi, 09:55

De doi ani de zile fac parte din familia Primăriei Municipiului Suceava. Primarul Vasile Rîmbu le-a adoptat și le-a numit Felix și Otilia, iar acum aniversează doi ani. Pisicile au fost adop...