Că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă intervine de regulă în situaţiile de urgenţă, toată lumea ştie. Cu ce anume se ocupă şi ce anume folosesc pompierii, şi asta e destul de cunoscut. Însă care sunt cele mai mari lipsuri cu care se confruntă? Întrebarea a apărut în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean, atunci când aleşii aveau în faţă proiectul privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor pe teritoriul judeţului Botoşani.
"Nu poţi să citeşti un material de peste 300 de pagini dar m-am uitat prin progamul şi prin planul de acoperire a riscurilor. Un punct de vedere personal: partea introductivă, cu geografia judeţului, este extrem de vastă şi ar trebui să facă parte dintr-o monografie a judeţului, nu din Plan. Dar dacă este cineva de la ISU, eu vreau să întreb dacă are pregătit tot ce este necesar ca să intervină într-o diversitate de acţiuni. Aţi văzut, azi se incendiază transformatorul, mâine se răstoarnă un mijloc de transport cu substanţe toxice, adică modul lor de acţiune este extrem de divers. Vreau de la ISU să ne asigure că au tot ce le trebuie sau să îmi spună măcar ce demersuri au făcut în acest an pentru a-şi mări dotarea? La forurile lor sau la noi?", a întrebat consilierul judeţean Florentin Pietraru.
"Noi, după cum aţi văzut, reuşim să acoperim prin forţele de intervenţie toate riscurile cuprinse în acest plan. Pentru demersuri pentru achiziţii, de tehnică, sunt accesate fonduri europene, aşa cum s-a întâmplat anul trecut, sunt proiecte într-o continuă derulare, anul trecut am primit trei autospeciale noi, cu diferite utilităţi. Din acest punct de vedere, noi o ducem bine. Ce este mai puţin bine este forţa de muncă, personalul pe care îl avem", a răspuns lt.col. Florin Viţelaru, împuternicit prim-adjunct al inspectorului şef al IJSU.
Florentin Pietraru şi-a continuat demersul, întrebând dacă angajaţii IJSU sunt calificaţi.
"Poate personalul nu este suficient, dar are calificări diverse. Avem şi persoane calificate în lucrul la înălţime, care au făcut cursuri de alpinişti, avem persoane care au urmat cursul de scafandri, ce pot interveni pentru a degaja persoane înecate. Avem şi personal calificat în intervenţia medicală, echipajele SMURD, echipaje care sunt calificate pentru intervenţii la incendii. După părerea noastră, suntem acoperiţi cu toate riscurile care ar putea apărea, bineînţeles cu ajutor de la celelalte unităţi din judeţ", a continuat lt.col. Florin Viţelaru.
"Deci putem sta liniştiţi, n-o să rămâneţi fără motorină, e extrem de important ca să ne simţim în siguranţă", a replicat Florentin Pietraru, acoperindu-l pe ofiţerul IJSU care încerca să spună că partea cu motorina nu este în sarcina ISU ci a Consiliului Judeţean.
A făcut-o însă Radu Anton, fostul şef al ISU, care a punctat că nivelul de dotare al inspectoratului este nivelul pe care şi-l permite România, adică insuficient. "Inspectoratul are mari probleme, dar cu modestie fostul meu coleg nu le prezintă pentru că asigurările de fonduri, atât din partea Ministerului cât şi de către CJ, nu sunt deloc la nivelul solicitat. În trimestru I, de la CJ nu s-a primit un leu pentru carburant, pentru maşinile care le asigură CJ şi care funcţionează de la CJ. Dar am văzut şi proiectul de hotărâre privind execuţia bugetului şi era pus acolo că la Dezvoltare suntem zero, asigurăm zero. Ăsta este nivelul pe care şi-l permit autorităţile la nivelul acesta", a declarat Radu Anton.
Curiozitatea unui consilier judeţean: are cu ce să intervină ISU în situaţii de urgenţă?
Madalina Ursuleanu Thursday, 27 April 2017 AdministrațieIncendiile din Zona Industrială care au cuprins, sambata, mai multe puncte de transformare au arătat doar o parte din capacitatea de intervenţie a pompierilor botoşăneni. Cu ce altceva se ocupă pompierii şi la ce se mai pricep? Cam aşa a sunat întrebarea unui consilier judeţean, în cadrul şedinţei ordinare de joi.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Director din Agenţia Naţională de Locuinţe, în vizită la Botoşani cu veşti bune
Ironii între consilierii judeţeni pe tema automatelor de cafea
Consiliul Judeţean, obligat să pună bani deoparte pentru Nova Apaserv
Probleme financiare pentru Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.57 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici