Edilii botoşăneni au făcut, cu fonduri europene, primul patinoar pentru curling din România, dar o parte a consilierilor locali consideră investiţia inutilă şi nu sunt de acord cu finalizarea ei. În aceste condiţii, Primăria Botoşani poate fi bună de plată.
În anul 2019, la Botoşani era inaugurat, după ani de lucrări şi dispute politice, cel mai mare parc de agrement din zona Moldovei. Întins pe câteva zeci de hectare, acesta oferă turiştilor bazine de înot, un centru SPA, aqua park, river rafting, terenuri de tenis şi fotbal, skate park, escaladă, dar şi o uriaşă zonă de promenadă. În cadrul investiţiei care s-a ridicat la aproximativ 20 de milioane de euro, a fost amenajat şi singurul patinoar omologat şi pentru jocul de curling, în România, un sport văzut de români doar la televizor.
Patinoarul beneficiază şi de o maşinărie specială folosită pentru delimitarea culoarelor de curling, dar şi pentru efectuarea marcajelor. Totul realizat prin fonduri europene.
Ca să se poată juca curling la Botoşani, Primăria mai trebuia să cumpere echipamentul necesar, în special pietrele de curling, în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Această investiţie a stârnit însă un adevărat scandal în Consiliul Local Botoşani, iar Primăria riscă să primească o corecţie financiară consistentă de la Uniunea Europeană dacă nu va justifica investiţia în patinoarul de curling.
„Riscăm o corecţie financiară din partea UE“
Reprezentanţii Primăriei, prin serviciul public care gestionează parcul de agrement Cornişa, spun că, de fapt, patinoarul are drept componentă esenţială carling-ul, fiind primul patinoar de acest gen din România.
„Patinoarul din Botoşani a fost proiectat să aibă trei piste de curling omologate de federaţia de specialitate. De altfel, patinoarul este exact pe dimensiunile unui patinoar pentru curling“, spune Eugen Ţurcanu, şeful serviciului care gestionează Cornişa.
Acesta mai precizează că acesta era genul de sport care ar fi scos din anonimat oraşul, prin organizarea de competiţii în România, la Botoşani, dar şi prin popularizarea sa în rândul turiştilor români care vin să se distreze la Cornişa.
„Este un sport nou care ar fi prins la clienţii parcului Cornişa, pe gama de relaxare, de agrement, care nu necesită un efort fizic extraordinar. Am fi putut organiza competiţii inedite în România, prin care să ne facem cunoscuţi, să intrăm în astfel de circuite“, spune Ţurcanu.
Curling-ul nu poate fi practicat însă fără pietrele speciale, perii şi încălţăminte adecvată. Pentru achiziţionarea lor, reprezentanţii Primăriei au cerut aprobarea consilierilor municipali, mai ales că urmau să fie cumpărate din bugetul local. Cele mai scumpe sunt pietrele, realizate din granit extras din cariere speciale din Scoţia şi Ţara Galilor, potrivit Adevărul.
Cele 16 pietre plus periile şi încălţămintea aferente celor trei piste de curling de la Botoşani costă în jur de 30.000 de euro. Consilierii locali PSD, cei care au majoritatea în Consiliul Local, au refuzat însă achiziţionarea acestor echipamente. În aceste condiţii, nu se poate juca curling la Botoşani, iar reprezentanţii Primăriei se aşteaptă la o corecţie financiară usturătoare din partea Uniunii Europene.
„Cu un efort minimal, puteam închide obiectivul aşa cum a fost proiectat şi gândit. Noi riscăm să primim corecţie financiară din partea UE pentru că nu folosim obiectivul la parametrii pentru care l-am proiectat şi am cerut finanţare. Nejucând carling, putem primi o imputare mare din costul patinoarului“, spune Eugen Ţurcanu.
„E o prostie, noi avem străzi neasfaltate şi toalete în fundul curţii“
De cealaltă parte, unul dintre reprezentanţii consilierilor locali PSD, viceprimarul Cosmin Andrei, spune că numai de curling nu are nevoie municipiul Botoşani. Social-democratul precizează că acele echipamente sunt mult prea costisitoare pentru un oraş care are multe alte probleme, mai ales de infrastructură.
„Nu am auzit pe nimeni să practice acest sport la Botoşani. Atunci când a fost scris proiectul acesta, în urmă cu mulţi ani, a fost trecut acest element inedit, dar consider că este o investiţie inoportună. Este o prostie să spui că faci curling la Botoşani în condiţiile în care nu avem străzi asfaltate, dar avem toalete în fundul curţii. Municipiul Botoşani are alte nevoi“, spune Cosmin Andrei.
Viceprimarul mai spune că, oricum, Primăria Botoşani riscă o corecţie financiară pentru Cornişa şi din cauza altui obiectiv nefinalizat, şi anume o pistă de tubing, mai notează Adevărul.
„Era o pistă de tubing trecută în proiect care nu este construită nici astăzi. Este doar un hău, amenajat cu nişte betoane acolo. Acolo ar putea apărea corecţii financiare din partea celor care au finanţat proiectul. Acestea sunt lucrurile care ar trebui corectate cu celeritate“, adaugă viceprimarul.
Nici pe anul acesta nu au fost alocate sume pentru echipamentele de curling şi este puţin probabil ca acestea să fie achiziţionate din fondurile Primăriei, riscul unei corecţii financiare fiind iminent.