Cu 20 de milioane de euro: Un pod ”mai trainic și mai frumos” va lega județele Botoșani și Suceava!

În sfârşit se întrevede o luminiță la capătul podului care leagă judeţul Suceava de Botoşani! După 90 de ani de la construirea primei punţi, acum, se conturează schema unei noi treceri peste Siret.

Cu 20 de milioane de euro: Un pod ”mai trainic și mai frumos” va lega județele Botoșani și Suceava!

   Foto: observatornews.ro

Perioada de proiectare a noului pod va fi de un an, însă abia apoi urmează construirea propriu zisă, care va dura doi ani.

Actualul pod, care face legătura între cele două județe, este într-o stare avansată de degradare. De la construcția lui, din urmă cu 90 de ani şi până astăzi, nu a fost vreodată reabilitat, ci s-au efectuat doar lucrări de întreținere. Circulaţia pe trotuare este interzisă, acestea fiind impracticabile. Sunt atât de afectate încât pur şi simplu vezi prin ele.

 

Timpul şi lipsa unor consolidări serioase şi-au pus amprenta asupra construcției, iar rugina este întâlnită la orice pas. Podul este împânzit de indicatoare prin care şoferii sunt practic obligaţi să circule pe mijlocul părţii carosabile, relatează ObservatorNews.

După mulţi ani în care oamenii au fost nevoiţi să circule cu teamă, s-a decis construirea unui pod nou. Acesta va fi prevăzut cu cinci deschideri şi va avea o lungime totală de 173 de metri.

"Acest pod face parte dintr-un program amplu de investiţii. În urma expertizelor făcute, nu mai puteam să-l consolidăm", declară Ovidiu Mugurel Laicu, director DRDP Iaşi.

"Contractul a fost semnat anul trecut, în decembrie. Totul va costa 20 de milioane de euro, construcţie şi proiectare, finanţate din fonduri europene", explică Alin Şerbănescu, reprezentant CNAIR.

De asemenea, proiectul prevede și amenajarea unui pod provizoriu, pentru ca oamenii să nu ocolească mult. "Sperăm să ţină până proiectăm, până... Cred că s-a lăsat şi mult timp. Cred că trebuia mai dinainte luată problema şi ceva măsuri", spune un bărbat.

Totuși, până când podul provizoriu şi, mai apoi, cel nou vor fi construite peste Siret, şoferii au ca variantă acelaşi pod vechi de aproape un secol, construit pe grinzi metalice, în anul 1933.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...