Ciucă anunță cutremur în sistemul bugetar: Mecanismul prin care vrea să scape de șefi

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a dat semnalul pentru coaliția de guvernare și arată că este de acord cu mecanismul prin care se reduce numărul de șefi din instituțiile de stat.

Ciucă a explicat că va crește numărul de posturi necesar pentru ca o persoană să dețină, de exemplu, funcția de șef de birou. Prin acest mecanism foarte mulți bugetari își vor pierde funcția actuală și odată cu asta și veniturile încasate pentru sporurile de conducere.

”Există, în momentul de față, cifre vehiculate privind reducerea posturilor. Au existat materiale de lucru care au apărut în presă, ele nu sunt, și vreau să afirm din nou, că ele nu sunt decât materiale de lucru. Nu este absolut nimic decis, iar reducerea funcțiilor de conducere la nivelul aparatului de stat de la procentul de 12 la cel de 8%, este o măsură care vizează acest principiu al reducerii cheltuielilor bugetare. Numărul de funcții în subordinea unei structuri de șefi de serviciu sau director de structură sau director general, de asemenea, va crește astfel”, a declarat Nicolae Ciucă.

 


”Nu trebuie să aplicăm otova”

Nicolae Ciucă le-a cerut celor responsabili să nu implementeze măsurile din OUG ”otova” și să aibă grijă să nu existe consecințe nedorite ale desființării unei funcții sau consecințe generate de comasarea unor instituții.

”În acest moment am discutat și o să continuăm să discutăm reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar. Este important ca măsurile să nu fie alocate otova, fără să vedem care o să fie consecințele. De asemenea, susținem partea de descentralizare. Avem nevoie ca la nivelul Guvernului să se faciliteze tot ceea ce înseamnă partea procedurală a activității instituțiilor centrale, iar la nivelul autorităților locale unde sunt instituții care, practic, se dedublează cu ceea ce există la nivel central, să intre și să funcționeze în subordinea și în responsabilitatea autorităților locale”, a completat Nicolae Ciucă, potrivit stiripesurse.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

Saturday, 17 October 2026

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

Saturday, 17 October 2026

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

Saturday, 17 October 2026

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...