Cătălin Flutur: "Ce am sădit, începe să rodească. Botoșaniul va deveni un mare șantier"

În conferința de presă care a avut loc vineri, Cătălin Flutur a anunțat că municipiul Botoșani, a cărui Primărie o conduce, va trece printr-o perioadă de înflorire. Mai mult decât atât, edilul-șef și-a asumat public că orașul "va deveni un mare șantier", vorbind despre patru mari proiecte aflate în derulare.

"Vin cu vești bune. Cam ce am sădit noi pe la Primărie, în ultimul timp, începe să rodească", și-a inițiat Flutur prelegerea. 

După un scurt moment de pauză, edilul-șef al orașului a facut o declarație cel puțin ciudată, asigurând că Botoșani devine un mare șantier în scurt timp, cu toate că "nu ține de noi".

"În general, Guvernul seamănă doar vânt și culege furtună. Pentru că toata țara așteaptă ca noi, autoritățile locale. Așteptăm ca banii aceia europeni, odată și-odată să-i punem în operă. Se merge în pas de melc. Asta este, clar, în defavoarea Guvernului, nu a noastră, ca autorități locale, cu toate că toți suntem afectați, indiferent de culoarea noastră politică. Sunt niște pași pe care îi facem. Pot să confirm că în scurt timp, dar nu ține de noi, Botoșaniul va deveni un mare șantier", a spus, cu un ton grav, primarul.

Este vorba, mai întâi, despre un proiect de circa 14 milioane de lei, derulat prin Programul Operaținal Capital Uman (POCU). Acesta constă, practic, într-un start-up, în parteneriat cu Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecție a aCopilului și Locativa. În cadrul proiectului, vor fi înființate 11 structuri de economie socială, fiecare cu câte minimum 3 angajați. Prin intermediul acestui program, vor fi instruite și certificate 97 de persoane.

Apoi, Grupul de Acțiune Local (GAL) a obținut 8 milioane de euro, din fonduri europene, despre care Flutur spune că nu știe exact când vor intra, concret, în Primărie, calendarul fiind modificat constant de către autoritățile centrale. Despre acest proiect, care prevede reabilitarea Centrului Istoric, asfaltarea unor străzi din municipiu,crearea unor centre medical-sociale, primarul a ținut să menționeze că este primul pe țară aprobat, în urma procedurii de selecție.

Prin Programul Operațional Regional, Flutur susține că investiții, de zeci de milioane de euro cumulat, se vor face pentru liniile de tramvai, pentru un sintetic în Parcul Mare, dar și pentru grădinițele 22 și Șotron, din oraș.

Este, de asemenea, scos la licitație contractul pentru întreținerea străzilor din oraș, în valoare de 20 de milioane de lei. Contractul încheiat cu ConRec, care expiră pe 3 august, stipula 13 miioane, fără TVA, însă prețurile materialelor și ale manoperei au crescut, spune primarul, cu până la 20%.

Totodată, Cătălin Flutur a precizat că e în căutare de soluții pe partea alimentării orașului cu gaze. 

 

 

Spune-ne opinia ta