Avocatul poporului primește în audiență botoșănenii la sediul Instituției Prefectului

În cursul zilei de marți, începând cu ora 10:00, reprezentanții instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial din Suceava, vor acorda audiențe și vor primi petiții ale cetățenilor județului Botoșani.

Potrivit unei comunicări efectuate de către reprezentanții Instituției Prefectului județului Botoșani, audiențele vor fi acordate la sediul Palatului Administrativ.

Acordarea audiențelor este gratuită, iar petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Pentru primirea în audiență nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audiență.

 

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiție din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă.

„Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informații complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile și libertățile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administrației publice de a soluționa cererea, mențiunea obligatorie dacă petiția face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanței judecătorești sau dacă a format obiectul unei judecăți, precizarea autorităților publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la petiție se anexează actele doveditoare (în copie)”, se mai arată în comunicat.

Nu intră în competența instituției Avocatul Poporului actele autorității judecătorești, ale Parlamentului, Președintelui sau ale Guvernului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Misiune pentru o viață întreagă! Prof. Mirela Sănduleanu, director Liceul Pedagogic: „Profesorul este oglinda vie a sălii de clasă!” (Video)

astăzi, 09:32

Într-o zi de 5 octombrie am poposit în familia Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani. Ne-a întâmpinat, cu vizibile emoții, dar cu bucurie și ospitalita...

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...