Au început lucrările de construcție a două case familiale pentru copii și a unui centru de zi în Trușești

Au început lucrările de construcție a două case familiale pentru copii și a unui centru de zi în Trușești

În noiembrie, au început lucrările de construcție a două case de tip familial pentru copii și a unui centru de zi în localitatea Trușești, investiția totală ridicându-se la aproape 9 milioane de lei, anunță președintele Consiliului Județean (CJ), Doina Federovici.

Potrivit oficialului, cele două case, purtând nume cu rezonanţă de poveste – „Hansel şi Gretel”, vor găzdui câte 12 copii. Imobilele sunt prevăzute cu cinci dormitoare, bucătărie, cinci băi și living. Finanțarea este asigurată în mare parte din fonduri europene, prin progamul Regio, accesate în anul 2020. Valoarea obiectivului este de 5,5 milioane de lei, din care 1 milion alocat din bugetul de stat, iar alte 2 din bugetul CJ.

Cele două case de tip familial sunt soluția de dezinstituționalizare a copiilor din Centrul mixt „Sfântul Nicolae”, alcătuit din două imobile având un etaj, poziționate într-un perimetru aflat în vecinătatea campusului școlar aparținând Liceului „Demostene Botez”.

„Clădirile au fost de-a lungul anilor igienizate și dotate cu mobilier și alte echipamente din resurse proprii. În prezent mobilierul este vechi, nepersonalizat, cu lacăte pentru protejarea lucrurilor personale, pereți neigienizați, băi care conțin obiecte sanitare deteriorate. Dormitoarele sunt dimensionate astfel încât să ofere găzduire unui număr de 6 copii, dar spațiul este impropriu asigurării unor condiții optime. Gradul de uzură al clădirilor este ridicat. Temelia nu corespunde normelor tehnice, zidăria este dintr-o cărămidă subțire, iarna apare mucegai și igrasie. Conectarea la sistemul de canalizare este defectuoasă, fiind poziționată sub nivelul conductei principale - persista mirosul de canalizare. Nu există cabinet medical, nici izolator. În prezent ambianța este cea specifică centrelor rezidențiale de tip clasic. Actualul spațiu locativ nu permite asigurarea și dezvoltarea unui mediu apropiat de cel de tip familial”, spunea managerul de proiect, Irina Mihalachi, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC).

Prin urmare, Centrul de plasament „Sfântul Nicolae” se desființează odată cu finalizarea lucrărilor de construire a celor două case familiale.

„Prin implementarea proiectului dorim să oferim un mediu propice de îngrijire și asistență, un mediu cât mai apropiat de cel de tip familial, iar prin serviciile oferite în centrul de zi, copiii din comunitate vor beneficia de sprijin”, mai arăta coordonatorul proiectului.

De asemenea, în acest an, CJ a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unui centru de zi, care va purta numele Sfântului Andrei, și construirea a două locuințe protejate – „Iris” și „Phoenix”. Investițiile, care se vor ridica la aproximativ 3,4 milioane de lei, sunt finanțate atât din bugetul de stat, prin Programul de Interes Național, cât și din bugetul local prin fondurile puse la dispoziție de către Consiliul Județean Botoșani.

„Scopul proiectului este dezvoltarea de noi servicii sociale prin care să se asigure atât îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități, cât și oferirea de alternative de sprijin pentru viața independentă și integrarea acestora în comunitate. Cele două case protejate, Iris și Phoenix, vor asigura cazarea pentru 20 de beneficiari, persoane adulte cu dizabilități, în timp ce de serviciile Centrului de zi „Sfântul Andrei” vor beneficia minim 30 de persoane cu dizabilități din locuințele protejate și din comunitate”, a precizat Doina Federovici, președintele CJ Botoșani.

Casele familiale pentru copii „Hansel și Gretel” ar urma să fie finalizate în 2023.

 

Spune-ne opinia ta