Au fost depuse 17 oferte pentru Drumul Vămii din județul Botoșani!

Acest tronson are o distanță de 49 de kilometri, iar valoarea totală a proiectului este de 68 de milioane de euro.

Comisia de achiziții din cadrul Consiliului Județean Botoșani analizează cele 17 oferte depuse pentru modernizarea celor trei loturi ale Drumului Vămii, unul dintre cele mai importante proiecte aflate în implementare și finanțat din fonduri europene. Pentru loturile 1 și 3 s-au depus câte șase oferte, iar pentru lotul 2 s-au depus cinci oferte.

Drumul Vămii leagă localitățile Hănești, Vlăsinești, Săveni, Drăgușeni, Coțușca, Rădăuți-Prut și are o lungime de 49 de kilometri. Valoarea totală a proiectului, în care sunt incluse lucrările de construcție, serviciile de supervizare și dirigintare, TVA-ul, taxele și rezerva de implementare, se ridică la 68 de milioane de euro.

 

„Am asigurat finanțarea lucrărilor din fonduri europene. Consiliul Județean a depus acest proiect pentru finanțarea din Programul Regional Nord-Est 2021-2027, suma eligibilă fiind de 60 de milioane de euro. Diferența de 8 milioane de euro o reprezintă cofinanțarea administrației județene. Ceea ce a fost dificil am făcut, iar noua administrație județeană trebuie doar să ducă la bun sfârșit investiția”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Documentația tehnică, în baza căreia s-a obținut finanțarea de 60 de milioane de euro, a fost realizată din fonduri europene, mai exact din Programul Operațional Asistență Tehnică, care a fost deblocat în urma demersurilor făcute de Doina Federovici la momentul preluării mandatului de președinte al Consiliului Județean Botoșani.

Proiectul presupune modernizarea căii de rulare pe toți cei 49 de kilometri și realizarea a trei consolidări și stabilizări de teren pe o distanță totală de 1,8 kilometri: în dreptul iazului de la ieșirea din Hănești, la ieșirea din Săveni și în comuna Drăgușeni.

De asemenea, se vor face peste 2 kilometri de drenuri, se vor construi 5 poduri și 80 de podețe transversale. Drumul va avea 26 de parcări și stații de autobuz, precum și 2 platforme de cântărire. Pe lângă lucrările la calea de rulare, vor fi construite trotuare pe 25 de kilometri și piste de biciclete pe o lungime de 16 kilometri. În ceea ce privește siguranța drumului, intersecțiile vor fi iluminate și se vor monta parapete metalice pe 1.683 de metri.

De-a lungul drumului, vor fi amplasate și patru stații de reîncărcare electrică.

Drumul Vămii este continuarea firească a Drumului Strategic, realizând astfel o adevărată axă rutieră nord-sud care leagă Vama Rădăuți-Prut de județul Iași.

„Este un proiect major, care va contribui din plin la dezvoltarea județului. Totodată, este un pas important pentru a continua realizarea unei axe cu adevărat strategice care să lege Vama Rădăuți-Prut de sudul județului, implicit de județul Iași, și pentru a îndrepta ce a stricat administrația liberală care a oprit Drumul Strategic la jumătatea axei pentru a include pe traseu primăriile pe care le conducea la acea vreme. Dezvoltarea județului trebuie făcută în ansamblu și nu pe interese politice și economice. Așa arată o administrație profesionistă care are soluții la problemele județului”, a conchis Doina Federovici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...