Asfalt proaspăt pe tronsonul Pascari – Șendriceni (fotogalerie)

Asfalt proaspăt pe tronsonul Pascari – Șendriceni (fotogalerie)

Drumul Județean 291B, care traversează comuna Șendriceni, a fost asfaltat, anunță miercuri vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Dorin Birta.

„Mai exact, pe tronsonul Pascari – Șendriceni, pe o lungime de aproximativ 2,5 kilometri lucrările s-au desfășurat într-un ritm foarte alert, fiind turnat atât stratul de egalizare, cât și covorul asfaltic într-un strat”, a transmis oficialul CJ.

Potrivit acestuia, în următoarea perioadă vor mai fi executate lucrări de întreținere pe drumul județean DJ 296 Botoșani – Roma – Nicșeni, pe DJ 293 Dorohoi – Havârna – Mileanca și pe DJ 298 George Enescu – Cordăreni – Vorniceni.

„Demonstrăm încă o dată că punem pe primul loc confortul și siguranța tuturor celor care circulă pe drumurile județene, cerând respectarea cu strictețe a standardelor de calitate pentru toate tipurile de lucrări executate pe drumurile administrate de Consiliul Județean Botoșani. De altfel, am convingerea că toate investițiile făcute până acum în infrastructura rutieră județeană sunt unele durabile și pe măsura așteptărilor tuturor botoșănenilor”, a precizat Dorin Birta.

El a mai anunțat că în aceste zile se execută și marcajele rutiere pe sectoarele DJ 208C Botoșani – Vorona – Joldești și DJ 208I Joldești – Tudora.

„Sunt mulțumit de faptul că vremea a fost atât de prietenoasă până acum și că am reușit astfel să executăm în cele mai bune condiții toate lucrările de întreținere și modernizare a infrastructurii rutiere județene, respectând graficele și obiectivele pe care ni le-am propus”, a adăugat vicepreședintele CJ.











 

 

Spune-ne opinia ta