Angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani!

Comisia de achiziții din cadrul Spitalului Județean a finalizat procedura de licitație.

Un angiograf de ultimă generație, ultraperformant, va ajunge la începutul lunii decembrie la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.

Achiziționarea angiografului s-a făcut grație unui efort comun al parlamentarilor PSD – Marius Budăi, Dan Şlincu, Alexandra Huțu și Lucian Trufin – care au depus și susținut la dezbaterea Legii Bugetului pe 2024 un amendament prin care s-au alocat 2 milioane de lei, și Consiliului Județean Botoșani, care a alocat peste 6,2 milioane de lei Spitalului Județean pentru a duce la bun sfârșit acest proiect.

 

„Când este vorba de sănătate, timpul nu are răbdare! Spitalul Județean nu avea angiograf și nici nu putea primi fonduri de la Ministerul Sănătății pentru achiziționarea unui astfel de aparat vital pentru pacienți, pentru că nu avea un medic specialist care să facă angiografii. Pe de altă parte, nici un medic specialist nu putea fi angajat, pentru că Spitalul Județean nu avea angiograf. Împreună cu colegii parlamentari PSD am găsit soluția să rupem acest cerc vicios. La dezbaterea Legii Bugetului pe 2024, colegii parlamentari au făcut un amendament și au deschis o filă de buget specială pentru achiziționarea angiografului, iar noi, Consiliul Județean, am asigurat diferența de bani necesară implementării acestui proiect foarte important pentru sistemul sanitar botoșănean”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Comisia de achiziții din cadrul Spitalului Județean a finalizat procedura de licitație, a desemnat firma câștigătoare, care până în prima parte a lunii decembrie va trebui să amenajeze spațiul pentru angiograf și să monteze aparatul.

Valoarea proiectului este de 8,2 milioane de lei, echivalentul a 1,65 milioane de euro.

„În urma dotării Spitalului Județean cu acest angiograf performant, care poate face diferența între viață și moarte, botoșănenii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze în alte județe sau să plătească investigații medicale la clinici private. Le mulțumesc colegilor mei parlamentari pentru implicarea și colaborarea în folosul sănătății botoșănenilor”, a mai spus Doina Federovici.

În ultimii patru ani, Consiliul Județean Botoșani a demarat proiecte ambițioase de modernizare a sistemului sanitar, asigurând cele mai mari fonduri pentru dotarea spitalului cu aparatură medicală ultraperformantă.

„Am atras cele mai mari finanțări europene și guvernamentale pentru proiecte, precum: construirea unei noi Unități de Primiri Urgențe, reabilitarea energetică și modernizarea Maternității, a Blocului Alimentar, extinderea Oncologiei, construirea Laboratorului de microbiologie, a unui nou Ambulatoriu de Specialitate și reabilitarea sediului SMURD. Odată finalizate, aceste proiecte vor schimba radical sistemul sanitar botoșănean. Valoarea investițiilor finalizate sau în derulare depășește 50 de milioane de euro”, a mai declarat Doina Federovici, amintind, totodată, și de cele trei proiecte de spitale noi – Pediatrie, Psihiatrie și Săveni – care sunt pregătite pentru a fi depuse imediat ce se vor deschide axele de finanțare.

 „Săptămâna trecută am primit de la Ministerul Sănătății avizul de oportunitate pentru noul spital de Pediatrie și cel de la Săveni, care au fost incluse în Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. Partea cea mai dificilă am făcut-o noi! Îmi exprim speranța că viitorul președinte al Consiliului Județean va continua aceste proiecte vitale pentru sănătatea botoșănenilor și că va ști să atragă fondurile necesare implementării lor”, a conchis Doina Federovici.

(Comunicat, Consiliul Județean Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Piscina exterioară de la Cornișa poate fi redeschisă. DSP confirmă că apa este conformă!

astăzi, 11:43

Piscina exterioară din cadrul Complexului de Agrement Cornișa poate fi redeschisă începând de astăzi, după ce Direcția de Sănătate Publică Botoșani a comunicat că, potrivit bule...

Medic stomatolog din Botoșani reținut de polițiști, ar fi „acordat” în mod fictiv servicii medicale elevilor!

astăzi, 11:25

La data de 25 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la domiciliul și sediul...

Semnal de alarmă la Botoșani cu pista de biciclete pe Unirii: „Mi-aș dori ca toți părinții să discute acasă” / „Impactul nu a mai putut fi evitat”

astăzi, 11:13

Un alt incident nefericit a avut loc, zilele acestea, pe pista de biciclete de pe Pietonalul „Unirii” din Botoșani. Au fost implicați doi minori, unul de șase ani cu bicicleta și un ad...