Prin vocea lui Radu Căjvăneanu, reprezent al Asociației pentru Protecția Consumatorului Botoșani, au fost aduse în atenția reprezentanților municipalității o serie de reclamații venite din partea cetățenilor.
Condițiile din maxi-taxi, aglomerația, dar și comportamentul anumitor șoferi, sunt principalele nemulțumiri ale botoșănenilor care circulă cu acest mijloc de transport în comun.
Întrucât actualul contract va expira cât de curând, Radu Căjvăneanu a cerut viceprimarului Cosmin Andrei, prezent la întâlnire, ca în următorul caiet de sarcini să fie introduse o serie de prevederi care să mai rezolve din problemele actuale ridicate de călători.
"Parcul de microbuze din Botoșani ar trebui schimbat pentru că nu mai face față din punct de vedere tehnic și al dotărilor. Ori microbuze ceva mai mari, ori chiar autobuze pentru că am observat că fluxul de călători crește. La microbuzele actuale nu toate au bare de susținere adecvate și la cum se conduc călătorii adesea sunt azvârliți ca niște saci de cartofi. La început se făceau controale și dacă erau găsiți pasageri în picioare atunci urmau amenzi drastice. Acum este o obișnuință să fie încărcați până la refuz și se creează probleme atât în mers, dar și la coborâre și urcare pentru că și culoarul este extrem de îngust. Nu mai vorbesc de starea scaunelor care lasă de dorit și de spațiile pentru depozitarea bagajelor și de aici conflicte între călători și șoferi sau călători care renunță să mai urce. Frecvența în ultima vreme pe traseele principale nu mai este cea corespunzătoare, și până nu se umplu la refuz nu pleacă din stații", a precizat Radu Căjvăneanu.
Acesta a spus că nici nu există un număr de telefon afișat în maxi-taxi unde să poată fi făcute sesizări, iar șoferii nu poartă ecusoane pentru a putea fi identificați.
O altă problemă adusă în discuție este cea privitoare la inexistența rampelor de acces pentru persoane cu dizabilități în maxi-taxi și în tramvai.
Viceprimarul Cosmin Andrei a menționat că înainte de încheierea noului contract pentru transportul cu maxi-taxi va fi o dezbatere publică, iar în ceea ce privește problemele cu tramvaiele acestea se vor remedia odată cu investițiile care se vor face în infrastructură.
"Va fi o dezbatere publică și sugestiile sunt binevenite. Legat de drepturile persoanelor cu handicap demersuri au fost făcute doar de către societatea Microbuzul în ceea ce privește adaptarea mijloacelor de transport pentru a putea facilita accesul acestor persoane și este pus la dispoziție un microbuz care are în partea din spate o rampă pentru cărucioare, care deservește la nevoie aceste situații. Pentru numărul călătorilor permis și depozitarea bagajelor îmi este foarte greu să cred că operatorii forțează călătorii să intre astfel încât să se ajungă la supragalomerare, este dorința dumnealor, a călătorilor de a urca, pentru a nu aștepta următorul maxi taxi. Putem lucra la acest aspect prin mărirea frecvenței", a spus viceprimarul Cosmin Andrei.