Peste 7,8 milioane de lei sunt investite la nivelul comunei Adășeni pentru o aducțiune alimentare din Magistrala Ștefănești (Prut) – Săveni și pentru extinderea alimentării cu apă.
După cum a declarat primarul Constantin Drasleucă, investiția este finalizată în proporție de 93%, în maxim o lună de zile, se va face recepția și ulterior racordurile aferente.
“Este o investiție de aur pentru comuna noastră. Mă opresc oamenii și mă întreabă când dau drumul odată. Suntem mulțumiți de lucrările efectuate și credem că într-o lună să ne putem bucura cu toții de acest serviciu atât de necesar și normal pentru vremurile în care trăim. Am tras curent la gospodărirea de apă, la stația de clorinare. Suntem pe ultima sută de metri”, a precizat primarul comunei.
Nici mai mult nici mai puțin de 460 de racorduri se vor face, beneficiari fiind locuitorii din Adășeni și Zoițani.