ITM Botoșani: Accidente de muncă, zeci de controale, numeroase deficiențe, petiții, sancțiuni contravenționale și amenzi

La asta se rezumă activitatea desfășurată de inspectorii ITM Botoșani în luna noiembrie 2023.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani (ITM), în cursul lunii noiembrie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 113 controale, fiind constatate 117 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate 12 sancţiuni contravenționale, din care 2 avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 134.000 lei.

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii noiembrie 2023, au fost eliberate 2.050 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 76 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 13 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal, conforma celor transmise de reprezentanții ITM Botoșani.

 

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna noiembrie 2023, au fost înregistrate 41 de petiții, din care 6 au fost redirecționate către alte instituții.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii noiembrie 2023, au fost efectuate controale la un număr de 70 agenţi economici, prilej cu care au fost constatate 73 neconformităţi, s-au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost dispuse 84 de măsuri, au mai arătat reprezentanții instituției.

În luna noiembrie 2023, angajatorii au comunicat către ITM Botoșani un număr de 8 evenimente, dintre care 2 accidente de muncă, ambele soldate cu incapacitatea temporară de muncă a persoanelor implicate.

Potrivit reprezentanților ITM Botoșani, cel mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au constat în următoarele:

- neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM, inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;

- lipsa verificărilor periodice ale instalațiilor electrice la termenele stabilite de reglementările tehnice din domeniu;

- neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;

-  lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;

-  neinstruirea lucrătorilor la angajare și periodic;

- necomunicarea, de îndată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat;

- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...