18 microbuze școlare hibrid vor ajunge la elevii din județul Botoșani, contract de 4 milioane de euro! (Foto, Video)

Termenul contractual de livrare a microbuzelor este de 12 luni.

Semnarea contractului a avut loc, miercuri dimineață, în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ din municipiul Botoșani.

Astfel, cele 18 microbuze școlare hibrid vor ajunge la Școala Specială „Sfântul Stelian” din Botoșani și Școala Specială „Ion Pillat” din Dorohoi, care aparțin de Consiliul Județean Botoșani, la școlile din orașele Săveni și Darabani, și la cele din comunele Bălușeni, Cordăreni, Corlăteni, Curtești, Frumușica, Hudești, Ibănești, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Românești, Suharău, Șendriceni și Vlăsinești.

 

Consiliul Județean Botoșani este primul din țară care semnează un astfe de contract cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

„Am bucuria să vă anunț că astăzi (n.r. 16 octombrie 2024) semnăm contractul pentru furnizarea de microbuze școlare hibride pentru care am obținut o finanțare importantă din Fondul pentru Mediu. Suntem și de această dată primul consiliu județean din țară care reușește să semneze contractul pentru furnizarea de microbuze școlare hibride achiziționate prin finanțarea Administrației Fondului pentru Mediu”, a declarat Doina Federovici, președintele în funcție al Consiliului Județean Botoșani.

Firma care a câștigat licitația este DMV AVIATECH din Timișoara. Valoarea contractului este de 19,4 milioane de lei, echivalentul a 4 milioane de euro, fiind inclus și TVA.

„Odată ce am semnat contractul vrem să fim și printre primele județe în care să fie livrate microbuzele, motiv pentru care îi rugăm pe domnii care reprezintă firma DMV AVIATECH, aici de față, să promită în fața domnilor primari care conduc comunele ce vor beneficia de noile microbuze, că vor face tot ceea ce ține de ei pentru ca acestea să fie livrate în termenul cel mai scurt, astfel încât copiii să poată beneficia de ele. Termenul contractual de livrare este de 12 luni”, a adăugat Doina Federovici.

De asemenea, până la sfârșitul lunii octombrie trebuie să ajungă la Botoșani și prima tranșă de microbuze electrice școlare din cele 26 achiziționate prin PNRR.

În sala Nicolae Iorga au fost prezenți reprezentanții firmei care a câștigat licitația, dar și primarii din orașele și comunele care vor beneficia de aceste microbuze hibrid.

 




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...