Ziua Porților Deschise la Liceul din Șendriceni-FOTO

Ziua de 18 mai reprezintă punctul culminant al activităţilor de orientare şi consiliere pe care Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă Şendriceni le-a demarat pe parcursul semestrului II al anului şcolar 2012-2013 cu elevii din clasele a VIII-a, viitori elevi de liceu.

Pe parcursul săptămânilor anterioare conducerea unităţii din Şendriceni a desfăşurat activităţi în toate şcolile din municipiul Dorohoi şi localităţile învecinate, ocazie cu care le-a fost prezentat elevilor structura liceului tehnologic, posibilităţile şi facilităţile pe care filiera tehnologică le prezintă faţă de cea teoretică, precum şi calificările / specializările pe care unitatea din Şendriceni le poate oferi.

În data de 18 mai aproximativ 800 elevi din gimnaziu, au avut ocazia să viziteze spaţiile didactice din locaţia Şendriceni a unităţii, sălile de clasă, cabinetele, laboratoarele şi atelierele de specialitate, ferma didactică, să discute cu colectivele de elevi şi specialişti ai unităţii.

Unitatea din Şendriceni oferă prin planul de şcolarizare un număr de 10 clase pentru anul şcolar viitor, calificări în care unitatea este acreditată conform legii să pregătească elevi: vezi AICI profilele și numărul de locuri!

 Liceul tehnologic din Şendriceni pune accent pe formarea competenţelor competenţelor specifice meseriilor, asigură formarea elevilor prin stagii de pregătire la agenţi economici, sprijină şi consiliază elevii în găsirea unui loc de muncă.

















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident noaptea trecută: Un tânăr de 20 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod! - FOTO

astăzi, 08:17

Un tânăr a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în cursul nopții trecute, în localitatea Manoleasa. Mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă È...

Calendar ortodox, 14 noiembrie - Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 12 Apostoli; Sf. Ier. Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului

astăzi, 08:00

Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileei, împreună cetăţean cu Apostolii Andrei şi Petru. Mântuitorul Iisus Hristos aflându-l pe Filip i-a zis: „Urmează-Mi!&r...

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...