Zeci de locuitori ai municipiului Botoșani au fost alături de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani, la manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România.
La acest moment festiv, desfăşurat în parcarea hipermarketului Kaufland din municipiul reședință de județ, au participat prefectul județului Dan Constantin Șlincu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Birta, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu rol de răspuns în situații de urgență.
Festivitatea a debutat cu citirea mesajelor autorităţilor administraţiei publice centrale, județene și locale.
În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, un ofițer şi cinci subofiţeri, astfel: în gradul de maior, Bogdan Dieaconu, în gradul de plutonier adjutant șef, Dragoș Dan Vlădeanu și Vasile Cezar Belceanu și în gradul de plutonier adjutant Cristina Mihai, Dorin Iulian Sobariu și Gabriel Dumitru Ciubotaru.
În acest an, titlul de „Pompierul anului 2019” a fost oferit plt. adj. Cezar Munteanu, întrucât a intervenit, în timpul liber, pentru salvarea unui bătrân de 86 de ani dintr-un apartament cuprins de flăcări.
Titlul de „Salvatorul de onoare al anului 2019” a fost oferit plt.maj. Adrian Murărașu, pentru participarea, din turele libere, la numeroase misiuni în comuna Lunca, afectată de inundații, contribuind la salvarea semenilor și a bunurilor acestora, dând dovadă de compasiune, solidaritate și spirit civic.
Alți șase colegi, respectiv, plt. adj. Ciprian Gușilă, plt. maj. Marius Șobîrneț, plt. maj. Marius Ciprian Ciocodeică, plt. maj. Ciprian Răzvan Rumeghea, plt. adj. Radu Dănilă și Andrei Olariu, voluntar în cadrul programului „Salvator din pasiune”, au primit diplomă de merit pentru că au intervenit, în timpul liber, în diferite situații de urgență, dând dovadă de curaj, spirit civic și empatie.
Festivitatea s-a încheiat cu defilarea forțelor inspectoratului.
Cei mai emoționați au fost copiii, care au venit în număr mare să vadă parada militară și tehnica de intervenție.
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România, au fost depuse, în cursul dimineţii, jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri de la sediul inspectoratului şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi.
Între orele 10.00 – 14.00, a fost organizată Ziua Porţilor Deschise la subunitățile inspectoratului din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Flămânzi, Ștefănești, Darabani și Trușești, ocazie cu care zeci de botoșăneni ne-au vizitat pentru a viziona tehnica de intervenție.
Cei care nu au reușit să fie astăzi alături de pompierii de la Botoșani, vor putea să vadă tehnica de intervenție, care va fi amplasată în parcarea hipermarketului, vineri și sâmbătă, între orele 09.00 – 15.00.
Foto-video: Ionut IOSUB