Ziua internațională a Profesorului la Uvertura Mall

Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalitații umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural si economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății.

Profesorii sunt promotori ai valorilor supreme, un exemplu pentru cei din jur, cei ce muncesc împreună cu noi la realizarea viselor noastre și se bucură de fiecare pas al nostru făcut cu succes.

Întreaga societate trece prin mâinile bătătorite de înțelepciune ale profesorilor, de aceea dorim să invităm toți reprezentanții acestei nobile munci, la o festivitate deosebită organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorilor.

Duminică, 4 octombrie, începând cu ora 16:00, la etajul 4 al Centrului Comercial sunt așteptate toate cadrele didactice, pentru a sărbători și recunoaște meritele muncii lor, dar și toți cei ce vor dori să se bucure de acordurile muzicii invitatului special Vali "Sir Blues" Răcilă, care va concerta timp de 60 de minute.

Cunoscut sub apelativul Sir Blues , muzicianul, actorul ( a activat peste 22 ani la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani ) şi socio-psihologul Vali Răcilă este un fidel interpret al blues-ului tradiţional acustic de peste Ocean. Prin stilul său muzical, artistul reînvie sunetul blues-ului de acum aproape o sută de ani, de pe plantaţiile de bumbac din America. Vali Răcilă foloseşte alternativ patru chitare, mânuite cu tehnici diferite precum slide sau fingerpicking, acompaniindu-şi astfel interpretările vocale. Colaborarea sa cu pianistul Raul Kusak s-a materializat în 2011 prin albumul Handmade Blues, produs de Nicu Alifantis.
 
Comunicat de presă Uvertura Mall

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...