Ziua Europei cu roboţi sumo, Muma Pădurii şi Ileana Cosânzeana la Prefectură! FOTO

Un eveniment inedit şi deosebit de interesant a fost organizat în Sala "Nicolae Iorga" a Prefecturii pentru a marca o nouă sărbătoare a Uniunii Europene. 

100 de elevi şi cadre didactice de la toate liceele şi colegiile din Municipiul Botoşani au fost prezenţi la întâlnirea cu prefectul Dan Nechifor, pentru a prezenta sau a urmări proiecte realizate din fonduri europene pentru promovarea valorilor şi principiilor marii familii. Modalităţile de prezentare au fost, însă, inedite iar fantezia specifică noilor generaţii a făcut deliciul publicului.

A fost nevoie de un IT-ist foarte bine pregătit, în persoana lui Tiberius-George Sorescu, din clasa a XII-a D a Colegiului Naţional "A. T. Laurian", pentru a prezenta "Harta europeană a muncii", aplicaţie funcţională şi aflată la dispoziţia tutor celor ce au nevoie de informaţii despre cererea forţei de muncă din UE. A intervenit apoi Muma Pădurii şi Ileana Cosânzeana, în speţă  Anamaria Constantin, din clasa a VIII-a, Școala Gimnazială nr. 1 Vlădeni, pentru prezentarea "Mythological Encyclopaedia", cu personaje, legende şi zei din diverse state, aşa cum i-au aflat şi prezentat copiii din Vlădeni. Proiectul "eEschool" a fost susţinut de Georgiana Murariu din clasa a VII-a B a Şcolii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, iar tinerii savanţi de la Palatul Copiilor au fost atracţia zilei prin prezentările produselor cu care au câştigat ani la rând premii naţionale şi mondiale în competiţiile de robotică.

Cei prezenţi au putut vedea imaginile din competiţia mondială a roboţilor sumo de anul trecut, când botoşănenii i-au învins pe mexicani. Tinerii au ieşit pe locul I la nivel naţional şi în acest an, pregătindu-se, aşadar, sub coordonarea profesorului Grigore Luisian, de competiţia mondială ce stă să vină.

Prefectul Dan Nechifor a premiat toţi elevii şi profesorii prezenţi în Palatul administrativ pentru a sărbători Ziua Europei, fiind vizibil impresionat de toate prezentările tinerilor.  

"E o încântare să vezi cât de frumoşi, curajoşi şi bine pregătiţi sunt aceşti copii. Sunt un exemplu pentru colegii lor, dar şi pentru mulţi dintre noi, cei mai maturi, care uităm să fim deschişi, spontani, curioşi şi dornici de comunicare", a declarat prefectul Dan Nechifor după sărbătoarea Europei.
 
Comunicat Cancelaria Prefectului






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO

Sunday, 12 April 2026

Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...

Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!

Sunday, 12 April 2026

Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...

Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”

Sunday, 12 April 2026

În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

-->