Ziua de 9 Mai, sărbătorită la Prefectura Botoșani
Stiri Botosani Thursday, 9 May 2013 Actualitate1877, 1945 şi 1950 sunt anii în care ziua de 9 mai a deschis noi orizonturi de dezvoltare pentru români şi europeni, motiv din care Instituţia Prefectului se pregăteşte de sărbătoare. Peste 100 de copii sunt aşteptaţi în Palatul Administrativ pentru a participa la momentele programate, acestea incluzând o expoziţie de lucrări plastice închinate Zilei Europei, semnate de elevi de grădiniţă, dar şi ai Şcolii nr 7, sau ai Liceului de Arte Ştefan Luchian. Dezbaterile şi prezentările din Sala Iorga vor vorbi despre cele trei momente istorice, premiind în acelaşi context elevii botoşăneni ce au câştigat concursul IT lansat de Instituţia Prefectului, dar şi pe cei care au obţinut rezultate deosebite la concursul naţional "MADE FOR EUROPE".
"Copiii sunt întotdeauna bineveniţi la Prefectură. Îi invit aici cu fiecare ocazie, să demonstreze cât de talentaţi şi implicaţi sunt în tot ce-i înconjoară. Ziua de 9 mai este un nou prilej de a ne întâlni şi de a arăta modul în care percepem valorile europene, fiecare la vârsta şi experienţa pe care o are. Şi sunt convins că avem multe de învăţat unii de la alţii", este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.
Participanţii îşi vor putea prezenta proiectele câştigătoare în competiţii naţionale închinate valorilor UE, lucrări ce le demonstrează afinităţile pentru ecologie, muzică, dar şi pentru tradiţii culinare europene.
Comunicat de presa
Cancelaria Prefectului
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!
În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...
Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!
O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...
Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”
Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.97 secunde